Antena 3 CNN Externe Miting pro-Putin la Moscova: 130.000 s-au adunat pe un stadion pentru a-l asculta și aclama pe premierul rus

Miting pro-Putin la Moscova: 130.000 s-au adunat pe un stadion pentru a-l asculta și aclama pe premierul rus

Miting pro-Putin la Moscova: 130.000 s-au adunat pe un stadion pentru a-l asculta și aclama pe premierul rus
Sursa foto: Foto: wallpapers.pixxp.com
23 Feb 2012   •   12:39
Aproximativ 130.000 de persoane participau joi, pe un stadion din Moscova şi în apropierea acestuia, la un miting în sprijinul premierului rus Vladimir Putin, informează Mediafax. Putin este considerat favorit în alegerile prezidenţiale de la 4 martie, a anunţat poliţia. Putin a declarat în faţa susţinătorilor că "bătălia pentru Rusia continuă" şi că nu va lăsa pe nimeni să se amestece în afacerile ţării.
 
"La ora 13.00 (11.00, ora României), numărul participanţilor la mitingul în sprijinul candidatului la preşedinţie Vladimir Putin a ajuns la 130.000 de persoane", a indicat poliţia.
 
Acest miting de amploare se desfăşoară la stadionul Lujniki din Moscova.
 
Putin a recurs mult la vocabularul militar în alocuţiunea sa, dând asigurări că susţinătorii săi sunt în prezent "apărătorii patriei" a cărei "mare istorie a fost scrisă cu sudoare şi sânge". "Bătălia pentru Rusia continuă, victoria va fi a noastră", a precizat el.
 
"Astăzi, noi suntem apărătorii patriei", a afirmat el în faţa mulţimii de la stadionul Lujniki. "Nu vom lăsa pe nimeni să se amestece în afacerile noastre interne", a adăugat Putin.

Această manifestaţie, cu zece zile înainte de prezidenţiale, este considerată un răspuns la vastele mitinguri ale opoziţiei care se desfăşoară în mod regulat la Moscova începând din decembrie, de la alegerile legislative controversate câştigate de partidul aflat la putere, Rusia Unită.
 
Regimul rus i-a acuzat de mai multe ori pe organizatorii protestelor că sunt plătiţi de occidentali, subliniind că alegerea lui Putin la 4 martie este singura garanţie a stabilităţii şi dezvoltării Rusiei.

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close