Antena 3 CNN Externe Actorul italian care s-a spânzurat pe o scenă de teatru a murit

Actorul italian care s-a spânzurat pe o scenă de teatru a murit

Actorul italian care s-a spânzurat pe o scenă de teatru a murit
Sursa foto: Foto: Facebook
05 Feb 2016   •   21:10

Actorul italian Raphael Schumacher, care s-a strangulat în weekendul trecut pe scena unui teatru din Italia în timp ce interpreta un personaj care se spânzura, a decedat vineri, 5 februarie, iar patru persoane sunt cercetate pentru omor prin imprudenţă, transmite adevarul.ro.

Incidentul a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în Teatrul Lux, situat în centrul vechi al oraşului italian Pisa. O serie de şase spectacole erau programate începând de sâmbătă seară până duminică în zori, în cadrul unui eveniment teatral intitulat "Miraje. O noapte Lux".

În timpul celui de-al doilea spectacol, aflat în curs la ora 00.30, actorul Raphael Schumacher, în vârstă de 27 de ani, interpreta rolul unui personaj care se spânzura. O spectatoare absolventă de medicină a observat că ceva era în neregulă cu actorul, care părea într-adevăr că se sufocă.


×
Parteneri
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni
x close