Antena 3 CNN Externe Monopol asupra alcoolului în Ungaria. Băuturile alcoolice, disponibile numai în magazine aprobate de stat

Monopol asupra alcoolului în Ungaria. Băuturile alcoolice, disponibile numai în magazine aprobate de stat

Monopol asupra alcoolului în Ungaria. Băuturile alcoolice, disponibile numai în magazine aprobate de stat
04 Sep 2014   •   13:45

Guvernul ungar vrea introducă monopol de stat pentru vânzarea de băuturi alcoolice, după ce în luna iunie a anului trecut a introdus un monopol de stat pe vânzarea cu amănuntul a tutunului, informează cotidianul Napi Gazdaság într-un articol preluat de MTI.

Potrivit unor surse din interiorul Guvernului, proiectul de monopolizare a vânzărilor de băuturi alcoolice a fost finalizat şi Guvernul de la Budapesta a demarat deja discuţiile cu jucătorii de pe piaţă care vor fi afectaţi de această decizie.

Noul sistem prevede că băuturile alcoolice vor fi disponibile numai în magazine aprobate de către stat, la fel cum vânzările de ţigarete sunt permise numai în magazinele Nemzeti Dohánybolt.

Un studiu publicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că populaţia Ungariei a consumat, în medie, 13,3 litri de alcool per persoană în 2010, un consum mai mare fiind înregistrat doar în alte şapte state din întreaga lume.

×
Subiecte în articol: alcool
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close