Antena 3 CNN Externe Primii morți după Apocalipsa Climatică, în Marea Britanie | Cea mai caldă noapte din istorie la Londra, iar coșmarul nu s-a terminat

Primii morți după Apocalipsa Climatică, în Marea Britanie | Cea mai caldă noapte din istorie la Londra, iar coșmarul nu s-a terminat

Marea Britanie înfruntă, marți, cea mai fierbinte zi din istorie, cu temperaturi de până la 42°C.

Primii morți după Apocalipsa Climatică, în Marea Britanie | Cea mai caldă noapte din istorie la Londra, iar coșmarul nu s-a terminat
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Iul 2022   •   14:29

Autoritățile au plasat sub cod roșu de caniculă o mare parte din centrul, nordul și sud-estul Angliei.

Datele provizorii indică faptul că noaptea de luni spre marți a fost cea mai caldă din istoria Regatului Unit

În Suffolk au fost consemnate 38,1 grade Celsius, la mică distanță de recordul de 38,7 stabilit în 2019.

Țara Galilor a înregistrat cea mai fierbinte zi din istorie, cu 37,1 grade.

În mai multe locuri temperaturile nu au coborât în timpul nopții sub 25 de grade, fiind depășit recordul "celui mai mare minim" termic, înregistrat la Brighton la 3 august 1990.

Apocalipsa Climatică: Primii morți în valul de caniculă, în Marea Britanie

Pe măsură ce temperaturile au crescut rapid, au fost consemnate și primele victime, notează BBC.

Astfel, un bărbat scos din mare pe Insula Wight a fost declarat mort și se estimează că cel puțin alte patru persoane s-au înecat după ce au încercat să scape de căldură scăldându-se în râuri și lacuri.

Operatorul feroviar Network Rail a emis un avertisment prin care le cere oamenilor să-și anuleze, marți, călătoriile pe cursele care tranzitează "zona roșie".

Avertismentul extrem, care indică o amenințare la adresa vieții, este în vigoare într-o zonă care se întinde între Londra, Manchester și York.

Serviciile feroviare Thameslink, Great Northern, East Midlands și East Coast sunt puternic perturbate sau anulate cu totul.

Apocalipsa Climatică: Londra și-a început dimineața de marți cu temperaturi de peste 30 de grade

Marți, la ora 9 dimineața, termometrele indicau deja 32,4 de grade Celsius la Kew Gardens, în vestul Londrei.

La 11 kilometri distanță, pe aeroportul Heathrow, se înregistrau atins 32,2 grade C, în timp ce orașul costier Porthmadog din Țara Galilor raporta 31,2 grade.

O vreme mai răcoroasă era așteptata în Penzance, Cornwall, unde s-au manifestat furtuni estimate să dureze până în cursul după-amiezii.

Temperaturi de 40 de grade erau așteptate până la ora 16:00 în Lincoln, Cambridge și Huntingdon, cu perspectiva depășirii acestor valori în zonele din coridorul A1/M1.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Apocalipsa Climatică: Șinele de tren ating 70 de grade când temperatura aerului este de 40 de grade

Serviciile feroviare au fost puternic afectate de căldura extremă, luni seara, iar Network Rail a luat decizia de a închide linia principală a coastei de est și linia principală Midland din cauza temperaturilor record, care au atins 62 de grade la nivelul căii de rulare, în Suffolk.

Secretarul pentru Transport Grant Shapps a declarat că rețeaua feroviară a Marii Britanii nu poate face față căldurii extreme, adăugând că va dura "mulți ani" până când vor fi implementate modernizările necesare. 

"Răspunsul simplu este nu, rețeaua nu poate face față căldurii în acest moment. La o caniculă de 40 de grade, șinele pot ajunge la 50 de grade, 60 de grade și chiar 70 de grade Celsius, și există un pericol sever" de deformare a șinelor și de deraiere a garniturilor feroviare, a spus oficialul într-o emisiune BBC.

În plus, presa britanică a relatat că, din cauza căldurii, pista aeroportului Luton și cea de la baza aviatică militară Brize Norton au fost afectate, zborurile fiind oprite.

Apocalipsa Climatică: În Europa, morții se numără cu sutele

Pe continent, cea mai afectată de valul de caniculă pare a fi Spania. Aici, Ministerul Sănătății atribuie valului de căldură mai bine de 360 de decese în condițiile în care temperaturile depășesc 40 de grade de mai multe zile.

Canicula este însoțită de un vânt cald care face aerul fierbinte și mai greu de suportat.

Pe fondul uscăciunii au izbucnit incendii, pompierii semnalând peste 30 de focare în întreaga țară.

În Franța sute de hectare de pădure au ars deja și peste 16.000 de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor.

Foto galerie: imagini din Londra în timpul valului de caniculă care a început luni, și din Franța, unde incendiile de vegetație au devastat departamentul Gironde (în sud-vest) săptămâna trecută

×
Subiecte în articol: Marea Britanie cod rosu
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close