Antena 3 CNN Externe Muammar Gaddafi a fost înhumat într-un loc secret alături de fiul său, Mutassim

Muammar Gaddafi a fost înhumat într-un loc secret alături de fiul său, Mutassim

Muammar Gaddafi a fost înhumat într-un loc secret alături de fiul său, Mutassim
Sursa foto: Foto: livestream.com
25 Oct 2011   •   11:41

Fostul lider libian Muammar Gaddafi a fost înhumat marţi dimineaţă, într-o zonă din deşert, au declarat surse din Consiliul Naţional de Tranziţie libian (CNT), citate de site-ul Al-Jazeera.
   
Potrivit surselor citate, alături de Gaddafi a fost înhumat şi fiul său, Mutassim, precum şi un fost colaborator apropiat.
   
Surse din CNT au afirmat că membri ai tribului fostului lider libian au citit rugăciuni în cursul ceremoniei, pentru a marca momentul înhumării.
   
Trupul neînsufleţit al lui Gaddafi fusese ridicat luni seară din morga din Misrata unde fusese transportat săptămâna trecută şi dus într-un loc necunoscut, în vederea înhumării.
   
Cadavrul fiului său Mutassim şi cel al fostului comandant al armatei, care se aflau alături de cel al colonelului Gaddafi , au fost, de asemenea, mutate, potrivit unor surse citate de Sky News.
   
Un oficial din cadrul Guvernului interimar al Libiei a confirmat că trupurile neînsufleţite au fost mutate şi a declarat că acestea vor fi înhumate marţi într-un loc secret, în prezenţa unor clerici musulmani.
   
Mii de libieni au stat la coadă pentru a vedea cadavrul în descompunere al fostului lor lider, până când doi oficiali ai Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) au ordonat luni încetarea expunerii publice.

×
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close