Antena 3 CNN Externe Cinci muncitori au murit într-o canalizare, uciși de un gaz periculos, a cărui concentrație depășea de 10 ori limita admisă, în Italia

Cinci muncitori au murit într-o canalizare, uciși de un gaz periculos, a cărui concentrație depășea de 10 ori limita admisă, în Italia

Cinci muncitori au murit intoxicați cu un gaz periculos, iar un al șaselea a fost salvat la limită, fiind în prezent internat la terapie intensivă.

de Redacția Antena 3 CNN    |    07 Mai 2024   •   10:05

Tragedia s-a petrecut la Casteldaccia, în apropiere de Palermo, în provincia italiană Sicilia.

Muncitorii lucrau într-o canalizare conectată la o stație de epurare.

Potrivit presei din Italia, echipa era formată din șapte persoane, angajate pentru lucrări de întreținere la o instalație de tratare a apelor uzate.

Un muncitor a reușit să iasă din canalizare și a evitat soarta tragică a colegilor săi

Trei dintre muncitori au coborât în interiorul canalizării, la o adâncime de aproximativ cinci metri.

După primii pași, cei trei și-au pierdut cunoștința.

Alți doi colegi care coborau prin gura de vizitare au avut aceeași soartă: au căzut secerați, intoxicați cu hidrogenul sulfurat care, potrivit presei italiene, depășea de zece ori limita admisă. 

Un al șaselea muncitor a încercat să-și ajute colegii din canalizare însă, în cele din urmă, a reușit doar să iasă afară din jncinta periculoasă.

Salvatorii l-au trimis la Policlinico di Palermo, în stare gravă.

Pentru cei cinci colegi ai săi nu s-a mai putut face nimic. 

Cel de-al șaptelea muncitor este cel care a reușit să dea alarma.

Italia, locul 8 în UE la accidente de muncă mortale

"Este o tragedie uriașă. Suntem șocați. Cinci tineri care au murit pentru o bucată de pâine. Este de neconceput", a declarat primarul din Casteldaccia, Giovanni Di Giacinto, care s-a deplasat la fața locului.

Premierul Giorgia Meloni a cerut, la rândul său, printr-un mesaj pe rețelele sociale, să se elucideze complet acest caz.

Potrivit unei statistici din 2021, Italia este pe locul al optulea în Uniunea Europeană când vine vorba de numărul accidentelor mortale la locul de muncă înregistrat la suta de mii de locuitori.

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close