Antena 3 CNN Externe NATO exersează lansarea de bombe nucleare și ridică zeci de avioane pe cerul Europei, în timp ce Rusia bombardează Ucraina

NATO exersează lansarea de bombe nucleare și ridică zeci de avioane pe cerul Europei, în timp ce Rusia bombardează Ucraina

NATO a început exercițiul anual de descurajare nucleară în Europa.

NATO exersează lansarea de bombe nucleare și ridică zeci de avioane pe cerul Europei, în timp ce Rusia bombardează Ucraina
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Oct 2022   •   08:57

60 de avioane participă la zboruri deasupra Belgiei, Mării Nordului și Marii Britanii pentru a exersa folosirea bombelor nucleare. 

Exercițiul "Steadfast Noon" implică 14 țări și diferite tipuri de avioane, inclusiv de aeronave de luptă din a patra și a cincea generație, precum și avioane de supraveghere și de alimentare.

La fel ca și în anii precedenți, la manevre vor lua parte și celebrele bombardiere americane cu rază lungă de acțiune B-52, mobilizate de la baza aeriană Minot din Dakota de Nord.

Exercițiul se desfășoară în fiecare an şi nu implică folosirea de bombe nucleare cu focos activ.

Secretarul General al NATO: "Anularea exercițiului ar fi transmis un semnal greșit"

Anul acesta, NATO își exersează descurajarea nucleară în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina și pe fondul tensiunilor în creștere dintre Alianță şi Rusia.

Președintele rus a amenințat că va recurge la toate armele de care Rusia dispune - adică inclusiv armamentul nuclear - pentru a proteja noile teritorii ucrainene anexate ilegal iar oameni din cercul de putere al lui Putin au vorbit explicit de folosirea bombelor atomice.

Însă anularea exercițiilor din cauza războiului din Ucraina ar trimite un "semnal greșit", a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Presa internațională remarcă faptul că este posibil ca "Steadfast Noon" să coincidă cu exercițiile nucleare anuale ale Moscovei, denumite "Grom", care se desfășoară în mod normal la sfârșitul lunii octombrie și în cadrul cărora Rusia își testează bombardierele, submarinele și rachetele cu capacitate nucleară.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close