Antena 3 CNN Externe NATO transmite Rusiei că nu intenţionează să plece din Marea Neagră

NATO transmite Rusiei că nu intenţionează să plece din Marea Neagră

Alianţa Nord-Atlantică îşi va menţine prezenţa în Marea Neagră şi îşi va consolida cooperarea cu partenerii din această regiune, a declarat James Appathurai, reprezentantul special al secretarului general al NATO pentru Caucaz şi Asia Centrală, într-un interviu acordat miercuri seara postului georgian de televiziune First Channel, cu ocazia vizitei sale la Tbilisi.

NATO transmite Rusiei că nu intenţionează să plece din Marea Neagră
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    01 Iul 2021   •   11:38

NATO nu consideră că Marea Neagră aparține Rusiei, și va continua să rămână în regiune pentru a-și susține partenerii, a declarat James Appathurai într-un interviu.

”Nu vom accepta faptul că Marea Neagră aparține rușilor, și ne vom consolida prezența în regiune, pentru a fii alături de aliații și de partenerii noștri”, a spus el.

Reprezentantul special al secretarului general NATO a declarat că una dintre problemele pe care intenţionează să le discute în Georgia cu privire la securitatea Mării Negre este aprofundarea cooperării dintre Alianţă şi Georgia.

El a mai adăugat că alianța își consolidează poziția în Marea Neagră.

” NATO are din ce în ce mai multe trupe în Marea Neagră. Vorbim de unități ale forțelor navele, care vin din ce în ce mai mult în această regiune. Membrii NATO fac asta individual, dar acțiunile sunt coordonate. Vedeți forțele britanice, pe cele fanceze, SUA este aici. Poate că rușilor nu le place asta, dar nu ne vom opri”, a conlkcuzionat el.

Appathurai a ajuns ieri în Tbilsi, și are programată o întâlnire cu Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili. Este ultima lui vizită ca reprezentant special al secretarului general NATO. În viitorul apropiat, va părăsi această funcție. 

NATO are o imagine completă asupra incidentului din 23 iunie în Marea Neagră cu distrugătorul britanic HMS Defender, a afirmat James Appathurai, indicând că Londra a prezentat Alianţei informaţiile despre cele întâmplate, transmite Agerpres.

”Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic are o poziţie fermă în ceea ce priveşte libertatea de navigaţie şi a faptului că peninsula Crimeea este Ucraina şi nu Rusia. Aliaţii au manifestat fermitate în apărarea acestor principii în cursul acestui incident”, a spus Appathurai, în opinia căruia Rusia ar trebui să conştientizeze că aliaţii NATO nu vor da înapoi în această privinţă.

”Din câte ştiu, Defender a sosit apoi în Georgia. Deci, acesta este un angajament comun al aliaţilor de a asigura securitatea la Marea Neagră, demonstrând astfel ataşamentul faţă de respectivele principii, ceea ce este important pentru această regiune", a spus el.

Rusia a comasat la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie peste 100.000 de militari şi echipamente la frontiera cu Ucraina şi în Crimeea sub pretextul unor exerciţii, generând temeri privind invadarea teritoriului ucrainean, iar cea mai mare parte dintre forţele ruse au rămas pe loc şi nu au revenit la baze, susţine Kievul, conform Ukrinform.

În cadrul sesiunii anuale de întrebări-răspunsuri, Putin a mai spus că este îngrijorat de ”explorarea militară (de către NATO) a teritoriului Ucrainei”.

×
Subiecte în articol: NATO Marea Neagrã sea breeze
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close