Antena 3 CNN Externe NATO cere o inspecție urgentă la centrala nucleară Zaporojie

NATO cere o inspecție urgentă la centrala nucleară Zaporojie

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut apel, miercuri, la o "inspecție urgentă" a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc.

NATO cere o inspecție urgentă la centrala nucleară Zaporojie
Sursa foto: hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Aug 2022   •   19:15

Declarația vine după ce bombardamentele în zonă, pentru care rușii și ucrainenii se acuză reciproc, s-au înmulțit în ultima vreme, relatează agențiile internaționale de presă

Centrala, cea mai mare din Europa, a fost ocupată la începutul lui martie de trupele Moscovei.

Din 5 august, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de bombardamente.

Tirurile au lovit în apropierea unei clădiri de stocare de material radioactiv și au provocat, cu o altă ocazie, oprirea automată a unui reactor.

"Ocuparea complexului nuclear de către soldați ruși "reprezintă o amenințare gravă pentru securitatea şi siguranța acestei facilitați și amplifică riscurile de accident sau incident nuclear (...). Este urgent să fie autorizată o inspecție a AIEA și să se obțină retragerea tuturor forțelor ruse", a afirmat șeful NATO în cadrul unei conferințe de presă.

De ce nu a mai avut loc inspecția specialiștilor ONU la centrala nucleară Zaporojie

Potrivit lui Stoltenberg, prezența rusească la Zaporojie "pune în pericol populația Ucrainei, a țărilor vecine precum și comunitatea internațională".

Loviturile care au vizat recent centrala, declanșând temeri privind o catastrofă nucleară, au determinat, săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a cerut trimiterea unei misiuni la fața locului "în cel mai scurt termen" pentru inspectarea integrității complexului.

Potrivit Reuters, Rusia a acuzat serviciile de securitate ale ONU că au împiedicat misiunea AIEA.

Ucraina s-a opus, la rândul ei, considerând că inspecția ar legitima ocupația rusă complexului nuclear în fața comunității internaționale.

×
Subiecte în articol: Zaporojie Jens Stoltenberg
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close