Antena 3 CNN Externe NATO va organiza în 2014 un summit consacrat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan

NATO va organiza în 2014 un summit consacrat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan

NATO va organiza în 2014 un summit consacrat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.Z.    |    31 Mai 2013   •   23:26

Alianţa Nord-Atlantică va organiza în 2014 un summit consacrat "capitolului final" al operaţiunilor militare din Afganistan, a anunţat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

Anunţul lui Obama vine după întâlnirea pe care acesta a avut-o la Casa Albă cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

"Am discutat despre măsurile pe care le putem lua după 2014 pentru a ne asigura că serviciile de securitate afgane sunt eficiente şi pot controla frontierele. De asemenea, statele membre NATO trebuie să se asigure că Afganistanul nu va deveni un fief al terorismului. Ne-am gândit că, pentru a facilita acest proces, ar fi util să organizăm un nou summit NATO pe această temă anul viitor", a declarat Obama, potrivit AFP.

NATO a anunţat că va retrage la sfârşitul anului 2014 cei 100.000 de militari din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan.






×
Subiecte în articol: NATO Barack Obama Afganistan summit NATO
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close