Antena 3 CNN Externe Nemulţumirile faţă de alegerile din Rusia au ajuns până în Paris

Nemulţumirile faţă de alegerile din Rusia au ajuns până în Paris

Nemulţumirile faţă de alegerile din Rusia au ajuns până în Paris
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
10 Dec 2011   •   18:51

Peste 300 de persoane s-au adunat sâmbătă, la Paris, pentru a-şi arăta indignarea faţă de fraudele din scrutinul legislativ din Rusia, anunţă AFP.
   
Majoritatea manifestanţilor era compusă din studenţi de origine rusă "înarmaţi" cu pancarte. S-a scandat într-o voce "Putin dispari!" şi "Putin hoţul!" exprimându-şi opoziţia faţă de intenţia lui Putin de a redeveni preşedinte în martie. De asemenea, aceştia au strâns semnături pentru o petiţie privind contestarea rezultatelor oficiale ale scrutinului.
   
Astfel de evenimente au devenit tot mai frecvente în ultimele zile, existând foarte multă lume nemulţumită de rezultate. Manifestaţiile sunt fără precedent de la venirea la putere a lui Vladimir Putin în anul 2000. Până acum, în ultima săptămână, forţele de ordine au reţinut 1.600 de protestatari la Moscova şi Sankt Petersburg.

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Moscova şi la Sankt-Petersburg pentru a contesta rezultatele alegerilor legislative câştigate de partidul premierului Vladimir Putin. "Sunt circa 10.000 de persoane", a declarat un oficial din cadrul poliţiei prezent în Piaţa Pionnierskaia din Sankt-Petersburg. "Rusia va fi liberă" şi "Putin este un hoţ", scandau manifestanţii. Cel puţin cinci persoane au fost reţinute.
   
Circa 20.000 de manifestanţi, conform poliţiei, şi 40.000, potrivit organizatorilor, s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a denunţa rezultatul alegerilor parlamentare câştigate de partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin.
   
Mii de persoane protestează şi în Extremul Orient rus, în cadrul zilei de mobilizare pentru denunţarea rezultatelor alegerilor desfăşurate duminica trecută.
   
"Anulaţi scrutinul!", au strigat circa 500 de manifestanţi la Vladivostok. La Habarovsk, tot în Extremul Orient rus, au protestat circa 400 de persoane. Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din Siberia, dar şi în regiunea Urali.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close