Antena 3 CNN Externe Nicolas Sarkozy: Situaţia zonei euro se calmează, iar Europa nu mai este pe marginea prăpastiei

Nicolas Sarkozy: Situaţia zonei euro se calmează, iar Europa nu mai este pe marginea prăpastiei

Nicolas Sarkozy: Situaţia zonei euro se calmează, iar Europa nu mai este pe marginea prăpastiei
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
29 Ian 2012   •   22:53

În cadrul unei conferinţe televizate ce a avut loc duminică, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că situaţia pe frontul crizei din zona euro "se calmează" şi "se stabilizează", apreciind că "Europa nu mai este pe marginea prăpastiei", relatează AFP.
   
El a adăugat că deficitul public al Franţei din 2011 este mai bun decât s-a prevăzut, atingând un nivel de 5,4% din Produsul Intern Brut (PIB) sau poate 5,3%, faţă de 5,7%, cât era prevăzut până în prezent.
   
"Sunt puse elementele unei stabilităţi a situaţiei financiare a lumii şi a Europei", a declarat acesta.
   
Preşedintele francez urmează să facă publice o serie de măsuri care vor marca finalul mandatului său, alegerile prezidenţiale fiind prevăzute pe 22 aprilie şi 6 mai.

×
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close