Antena 3 Externe Noi incendii în Grecia. Peste 500 de persoane au fost evacuate

Noi incendii în Grecia. Peste 500 de persoane au fost evacuate

13 Aug 2018   •   08:42
Noi incendii în Grecia. Peste 500 de persoane au fost evacuate

Circa 500 de persoane au fost evacuate din insula Evia, în apropiere de Atena, în urma unor incendii violente izbucnite duminică, la mai puţin de o lună de la cele mai distrugătoare incendii de pădure din istoria Greciei, care au provocat moartea a cel puţin 90 de persoane, potrivit AFP.

Localităţile Kontodespoti şi Stavros au fost evacuate ca măsură de precauţie, a anunţat guvernul, criticat aspru de opoziţie pentru felul în care a gestionat dezastrul de la sfârşitul lunii iulie.

''Toate efectivele regionale au fost transferate'' către zona sinistrată, a declarat pentru agenţia de presă ANA ministrul Agriculturii, Vangelis Apostolou, care s-a deplasat la faţa locului.

Circa 250 de pompieri şi 62 de autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost trimise în regiunea situată la 90 de kilometri nord de Atena.

Un număr de 94 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul care a devastat, în data de 23 iulie, regiunea situată la est de Atena, distrugând staţiunea balneară Mati. Peste 30 de persoane sunt încă spitalizate.

Guvernul grec i-a înlocuit din funcţii pe şefii poliţiei şi pompierilor după demisia ministrului care se ocupa de ordinea publică.

Partidele de opoziţie au acuzat guvernul că nu a avertizat populaţia în legătură cu pericolul, că nu a dat dispoziţiile necesare pentru o eventuală evacuare a cetăţenilor şi că ar fi încercat să ascundă, timp de mai multe ore, proporţiile dezastrului. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close