Antena 3 CNN Externe Nouă alpinişti au murit într-o avalanşă în masivul Mont Blanc

Nouă alpinişti au murit într-o avalanşă în masivul Mont Blanc

Nouă alpinişti au murit într-o avalanşă în masivul Mont Blanc
Sursa foto: Foto: chamonix.eu.com
de M.Z.    |    12 Iul 2012   •   23:34

Nouă alpinişti - britanici, germani, spanioli şi elveţieni - au murit joi în masivul muntos Mont Blanc, într-o avalanşă, această tragedie fiind cea mai gravă din Alpii francezi în ultimii zece ani.

Victimele surprinse de o avalanşă la altitudinea de 4.000 de metri, pe un traseu de ascensiune folosit de mii de alpinişti în fiecare vară, sunt trei germani, trei britanici, doi spanioli şi un elveţian, potrivit AFP.

"Bilanţul s-a oprit la nouă morţi. Nu mai există nimeni pe lista persoanelor dispărute. Este o veste bună care încheie o zi dramatică", a declarat locotenentul Emmanuel Vegas, din cadrul plutonului de jandarmerie pentru altitudine muntoasă mare (PGHM) din Chamonix.

Potrivit unui bilanţ de joi al prefecturii, 12 răniţi au fost trimişi către spitalul din Sallanches. Un elveţian, grav rănit, a fost transportat în Sion, în Elveţia.

"Eu nu am văzut nimic. Zăpada m-a împins. Când urcăm, nu privim în aer", a declarat Daniel Rosseto, ghid independent, în vârstă de 63 de ani, care a fost târât de avalanşă, împreună cu un grup de danezi, aproximativ 200 de metri.

Ministrul de Interne francez, Manuel Valls, care a survolat într-un elicopter locaţia dramei, a refuzat să se pronunţe în privinţa cauzelor accidentului, existând o ipoteză conform căreia avalanşa a fost declanşată de trecerea unui alpinist.

"Ancheta a început, fiind sub autoritatea procurorului", a declarat ministrul.

"Este o regiune dificilă a muntelui. Vântul probabil a dus la o acumulare de zăpadă care s-a dislocat în momentul în care treceau alpiniştii", a declarat Delfino Viglione, un oficial al echipelor de salvare italiene care s-au alăturat operaţiunilor de căutare. "Mont Blanc poate provoca probleme chiar şi vara. Nu trebuie niciodată să laşi garda jos. Din păcate, aceste tragedii sunt frecvente", a adăugat Viglione.

Ultimul accident grav de alpinism din Alpii francezi a avut loc pe 24 august 2008, atunci când opt persoane - trei elveţieni, un ghid austriac şi patru germani - au fost surprinse de o avalanşă provocată de căderea unor blocuri de gheaţă, în Mont Blanc.


×
Subiecte în articol: morti alpinisti avalansa
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close