Noul şef al Consiliului European, Donald Tusk: Disciplina fiscală şi creşterea economică ar putea fi combinate

de M.Z.    |    30 Aug 2014   •   23:27
Noul şef al Consiliului European, Donald Tusk: Disciplina fiscală şi creşterea economică ar putea fi combinate Foto: Agerpres
Premierul polonez Donald Tusk, ales de liderii UE să-i succeadă lui Herman Van Rompuy la preşedinţia Consiliului European, a declarat sâmbătă că este posibil ca disciplina fiscală şi creşterea economică să fie combinate în Europa.
 
El s-a angajat, de asemenea, să răspundă preocupărilor Marii Britanii, unde premierul David Cameron a promis un referendum privind apartenenţa ţării la UE în 2017.
 
"Experienţa mea ca prim-ministru este că, pe de o parte, disciplina fiscală, şi, pe de alta, creşterea economică, sunt două provocări care este posibil să fie combinate", a spus Tusk la o conferinţă de la Bruxelles, informează Reuters, potrivit Agerpres.
 
Tusk a precizat că el personal va ţine cont de preocupările exprimate de Marea Britanie în privinţa UE. "Nicio persoană rezonabilă nu îşi poate imagina UE fără Marea Britanie", a mai spus Tusk.
 
El a mai afirmat după primirea mandatului de preşedinte al Consiliului European pentru următorii doi ani şi jumătate că numirea sa înseamnă că viitorul Poloniei este în zona euro.
 
Tusk, care îşi va prelua postul de preşedinte al Consiliului de la 1 decembrie, a precizat că va fi gata să discute componenţa noului guvern polonez săptămâna viitoare.

 
Premierul polonez Donald Tusk a fost desemnat în funcţia de preşedinte al Consiliului European, iar ministrul italian de Externe Federica Mogherini în postul de şef al diplomaţiei UE, a anunţat sâmbătă preşedintele în exerciţiu al Consiliului, Herman Van Rompuy.

Nu ştia că are MICROFONUL DESCHIS şi a scăpat "porumbelul". Ce a spus preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la summit
 

x close