Numai în RUSIA! Pasageri ruşi, nevoiţi să împingă un avion al cărui tren de aterizare îngheţase. Afară erau -52 de grade Celsius

de O.P.    |    26 Noi 2014   •   12:35
Numai în RUSIA! Pasageri ruşi, nevoiţi să împingă un avion al cărui tren de aterizare îngheţase. Afară erau -52 de grade Celsius Foto: Captura YouTube
Mai mulţi pasageri ruşi au fost nevoiţi să împingă un avion pentru a putea decola, după ce trenul de aterizare a îngheţat din cauza temperaturilor scăzute înregistrate pe aeroportul din oraşul Igarka, situat în Siberia, relatează AFP.



Conform Parchetului general al Rusiei, întrucât sistemul de frânare al avionului era îngheţat, remorcherul nu a putut tracta avionul până pe pista de decolare.



"Pasagerii aflaţi la bord au coborât din avion şi au început să îl împingă pe pistă", a informat într-un comunicat divizia Parchetului general responsabilă cu transporturile.

Într-o înregistrare video realizată de unul dintre pasageri şi postată pe Internet, se pot vedea aproximativ 20 de bărbaţi, îmbrăcaţi cu haine groase, împingând marţi avionul de tip Tupolev 134 pe pistă. Miercuri se înregistrau minus 40 de grade Celsius la Igarka.

Avionul, care aparţine companiei Katekavia şi care transporta în total 81 de persoane, a ajuns la Krasnoiarsk, după aproape trei ore de zbor.

x close