Antena 3 CNN Externe O alunecare de teren a îngropat 200 de oameni în Columbia

O alunecare de teren a îngropat 200 de oameni în Columbia

<1 minut de citit Publicat la 08:47 06 Dec 2010 Modificat la 08:47 06 Dec 2010
O alunecare de teren a îngropat 200 de oameni în Columbia
Foto: colombiareports.com
200 de oameni au fost îngropaţi de vii în Columbia, în urma unei alunecări de teren. O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte trei au fost salvate. Autorităţile spun că şansele de supravieţuire ale celor blocaţi sub noroi scad cu fiecare oră.

Dezastrul a avut loc într-o suburbie a oraşului Medellín, din Columbia.  Martorii spun că au trecut prin momente de coşmar.

Zeci de case au fost acoperite de pământ împreună cu 200 de oameni aflaţi înăuntru. Echipele de intervenţie muncesc contra cronometru, în încercarea de a-i găsi pe cât mai mulţi în viaţă. Lor li s-au alăturat 300 de voluntari.

Rudele celor dispăruţi s-au adunat la locul tragediei în aşteptarea unor noutăţi despre cei dragi. Autorităţile le-au dat însă veşti proaste. Şansele de supravieţuire ale celor îngropaţi scad rapid odată cu trecera timpului.

Alunecarea de teren a fost cauzată de ploile torenţiale care afectează Columbia de câteva săptămâni. Precipitaţiile au provocat şi inundaţii ce au ucis peste 170 de oameni şi au făcut un milion şi jumătate de sinistraţi.

Alunecare de teren în Columbia


Ştiri video recomandate
×
Etichete: Columbia

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close