Antena 3 CNN Externe O dispută stârnită pe Facebook a dus la uciderea unui cuplu

O dispută stârnită pe Facebook a dus la uciderea unui cuplu

O dispută stârnită pe Facebook a dus la uciderea unui cuplu
Sursa foto: Foto: kpel965.com
11 Feb 2012   •   12:01

O dispută care a pornit pe Facebook s-a terminat cu uciderea unui cuplu de tineri din Mountain City, un orăşel din Tennessee, în sudul Statelor Unite, conform politţiei locale, citată de AFP.

Billy Clay Payne şi Billie Jean Hayworth au fost împuşcaţi în cap pe 31 decembrie. Lui Payne i-a fost tăiat gâtul, în timp ce bebeluşul lor a fost găsit în viată, în braţele mamei sale.

Poliţia a arestat ulterior doi suspecţi care au fost inculpaţi şi închişi, în cele din urmă.

Cei doi bărbaţi sunt prietenul şi tatăl unei fete împotriva căreia cele două persoane ucise au depus plângere anul trecut pentru hărţuire.

Femeia, în vârstă de 30 de ani, suferă de un handicap fizic şi îşi petrece majoritatea timpului pe Facebook, au explicat autorităţile. Aceasta s-a înfuriat după ce câteva persoane au decis să îşi întrerupă relaţiile cu ea pe reţeaua de socializare, ştergând-o din lista de prieteni.

„Există mai multe cazuri de hărţuire, în faţa justiţiei, în jurul acestei femei, în legătură cu Facebook. Dar, de această dată, lucrurile au scăpat de sub control. Este singurul mobil pe care-l putem avansa, a explicat şeriful.

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close