Antena 3 CNN Externe O femeie s-a baricadat într-o bancă din Franța și amenință că aruncă clădirea în aer

O femeie s-a baricadat într-o bancă din Franța și amenință că aruncă clădirea în aer

<1 minut de citit Publicat la 14:58 29 Noi 2018 Modificat la 14:58 29 Noi 2018
o_1ctfop699rg0u40fj18fk1cbb8.jpg

O femeie de 60 de ani s-a baricadat joi dimineaţa într-o bancă din oraşul francez Ales (sud) şi a ameninţat cu explozia clădirii, reuşindu-se însă evacuarea clienţilor şi a personalului instituţiei, au indicat surse ale poliţiei, citate de AFP.

Femeia, probabil o clientă, s-a baricadat către ora 11,30 GMT în agenţia bancară şi poliţiştii de la forţa de intervenţie Raid au sosit la faţa locului, a precizat o sursă a poliţiei.

Femeia a ajuns către ora 8,30 GMT la agenţia bancară a oraşului şi ''fără nici o revendicare deosebită, nici afirmaţii precise, a spus că are o bombă în geanta sa şi că este gata s-o detoneze'', a precizat o altă sursă a poliţiei.

Forţele de poliţie au reuşit să ajute personalul băncii şi pe clienţi să fugă din clădire, potrivit acestor surse.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close