Antena 3 CNN Externe O fetiţă a fost bătută de concubinul mamei, pentru că acesta "credea că e posedată"

O fetiţă a fost bătută de concubinul mamei, pentru că acesta "credea că e posedată"

O fetiţă a fost bătută de concubinul mamei, pentru că acesta "credea că e posedată"
Sursa foto: Foto: wcvb.com
19 Sep 2015   •   19:29

O fată din Boston a fost găsită moartă într-o pubelă de gunoi, în luna iunie. Cazul micuţei Bella Bond, care avea 4 ani când a murit, a făcut înconjurul planetei.

 
De la acel moment, autorităţile au deschis o ancheetă de amploare, în care au încercat să găsească autorii acestei crime oribile. Şi se pare că mama şi concubinul acesteia se fac vinovaţi de moartea copilei. Ambii au fost arestaţi săptămâna aceasta. 
 
Încă nu este clar dacă micuţa a murit din cauza loviturilor. 
 
"Tragedia este dublată de faptul că viaţa sa scurtă este posibil să se fi terminat nu din cauza unui accident sau a vreunei boli, ci printr-un act de violenţă, chiar în locul în care ar fi trebuit să fie în siguranţă", a explicat procurorul din Suffolk, New York. 
 
Înainte de sfârşitul tragic, se pare că micuţa fată era bătută de concubinul mamei. Acesta susţine că o bătea pe fată pentru că "credea că este posedată", conform unor surse apropiate anchetei, citate de CNN
 

×
Subiecte în articol: copil mama concubin New York lovituri
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close