Antena 3 CNN Externe O mamă din Franța și-a ucis trei dintre copii imediat după naștere. A păstrat cadavrele timp de aproape 20 ani

O mamă din Franța și-a ucis trei dintre copii imediat după naștere. A păstrat cadavrele timp de aproape 20 ani

O mamă din Franța și-a ucis trei dintre copii imediat după naștere. A păstrat cadavrele timp de aproape 20 ani
Sursa foto: Foto: pixabay.com
13 Iul 2017   •   17:14

Cadavrele a trei bebeluși au fost găsite, marți seara, în localitatea Lorient, din Franța, de către pescari, potrivit France Info.

Unul dintre trupuri a fost pus în camera frigorifică a unui vas de pescuit, iar celelalte două într-un congelator din locuința mamei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 50 de ani, care a recunoscut că și-a sufocat cei trei copii imediat după naștere.

Potrivit presei locale, cei trei copii s-ar fi născut în 1998, 1999 și 2003, iar mama a ascuns trupurile neînsuflețite în congelator. Totul a ieșit la iveală în momentul în care femeia a trebuit să se multe.

Femeia este de meserie pescar și are un fiu de 25 de ani.

×
Subiecte în articol: mama Franta cadavre congelator nastere omorat ucis
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close