Antena 3 CNN Externe O româncă din Marea Britanie a fost condamnată la 15 ani de închisoare, după ce şi-a înfometat copilul

O româncă din Marea Britanie a fost condamnată la 15 ani de închisoare, după ce şi-a înfometat copilul

O româncă din Marea Britanie a fost condamnată la 15 ani de închisoare, după ce şi-a înfometat copilul
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
09 Mar 2013   •   14:32

O româncă stabilită în Marea Britanie a fost condamnată la 15 ani de închisoare, pentru că şi-a înfometat fiica, anunţă presa din Regat. Iubitul româncei a fost declarat şi el vinovat şi a primit aceeaşi pedeapsă. Cei doi au ajuns în faţa judecătorului după ce asistenţii sociali le-au găsit copilul suferind de malnutriţie şi plin de răni.

Românca Teodora Predescu şi partenerul ei, Raphael Belinga, au fost judecaţi de un tribunal din Essex. "Cum este posibil să dai dovadă de atâta cruzime?" ar fi exclamat judecătorul, înainte de a-i condamna, pe fiecare, la 15 ani de închisoare. Uluitor, iubitul româncei de 34 de ani este medic, însă, din cauza lui şi a mamei, fetiţa a fost la un pas de moarte.

Cazul a ajuns în atenţia presei în august, când cuplul a fost arestat pentru abuzarea fiicei româncei. Copila a fost găsită într-o stare foarte gravă de către autorităţile britanice. Copila de doi ani suferea de malnutriţie severă. Era foarte slabă şi fără vlagă, încât abia putea deschidea ochii şi era plină de răni, foarte posibil, din cauza loviturilor.

Uluitor, românca ar fi explicat atunci, cu seninătate, că fiica ei a căzut, pe scări.

A fost nevoie de un elicopter pentru a o transporta la spital pe fetiţă, pentru că starea ei era extrem de gravă, spun ziarele britanice. Unul dintre paramedicii care i-a acordat primul ajutor fetiţei ar fi spus că e "cel mai oribil caz" cu care s-a confruntat, în 16 ani de carieră.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close