Antena 3 CNN Externe O tabără ilegală de romi din Sofia, dărâmată de autorităţile bulgare

O tabără ilegală de romi din Sofia, dărâmată de autorităţile bulgare

O tabără ilegală de romi din Sofia, dărâmată de autorităţile bulgare
Sursa foto: Foto: novinite.com
de M.T.    |    24 Sep 2012   •   11:03

Primăria Sofiei a demolat o tabără ilegală de romi situată la periferia capitalei bulgare, scrie Agerpres, care citează agenţia Novinite.

Demolarea a început încă de vineri, iar ultimele căruţe trase de cai au părăsit tabăra din cartierul Liulin sâmbătă.

Tabăra care a fost dărâmată a rezistat timp de 14 ani şi era prima imagine de care aveau parte străinii ce intrau în Sofia dinspre Occident, prin Serbia. 

Potrivit presei bulgare, romii care locuiau în acea tabără nu au fost foarte dezamăgiţi, în condiţiile în care 76 de familii au primit adăpost în apartamente sau case din acelaşi cartier.

Celelalte familii au fost trimise către localităţile lor natale.

Primăria capitalei bulgare nu a decis încă cum va folosi spaţiul rămas liber după demolarea taberei.

×
Subiecte în articol: romi sofia Bulgaria
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close