Antena 3 CNN Externe Obama este convins că va primi aprobarea Congresului pentru o acţiune militară în Siria. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi-a anunţat susţinerea

Obama este convins că va primi aprobarea Congresului pentru o acţiune militară în Siria. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi-a anunţat susţinerea

Obama este convins că va primi aprobarea Congresului pentru o acţiune militară în Siria. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi-a anunţat susţinerea
de M.T.    |    03 Sep 2013   •   19:06

Preşedintele american Barack Obama s-a declarat convins că Congresul va vota în favoarea unei acţiuni militare a SUA în Siria, informează Reuters, potrivit Agerpres.

De asemenea, liderul de la Casa Albă a dat asigurări că Washingtonul are un plan mai amplu de a ajuta rebelii să învingă forţele loiale preşedintelui Bashar al-Assad.

În cadrul unei întrevederi la Casa Albă cu lideri din Congresul american, Barack Obama a cerut un vot rapid la Capitol Hill şi a reiterat că planul SUA va fi limitat ca durată şi că nu se va repeta experienţa războaielor americane lungi din Irak şi Afganistan.

„Ceea ce am prevăzut este ceva limitat. Este ceva proporţional, care va slăbi capacităţile lui Assad”, a spus Obama.

„În acelaşi timp, avem o strategie mai amplă care ne va permite să modernizăm capacităţile opoziţiei”, a continuat preşedintele american.

„Aştept cu nerăbdare să ascult diversele preocupări ale membrilor Congresului prezenţi astăzi aici. Sunt convins că vom putea răspunde acestor îngrijorări”, a mai precizat Obama.

La discuţiile de la Casa Albă, Obama s-a întâlnit cu preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, la întrevedere diind de asemenea prezenţi preşedinţii comisiilor din Congres care se ocupă cu securitatea naţională şi serviciile armate.

Unul dintre cei prezenţi la întâlnirea cu Obama, John Boehner, şi-a anunţat susţinerea pentru o acţiune militară în Siria.

„Voi susţine apelul preşedintelui în favoarea unei acţiuni.  Este un lucru pe care Statele Unite, ca ţară, este necesar să îl facă. Inamicii noştri din lume trebuie să înţeleagă că nu vom tolera acest tip de comportament. Avem, de asemenea, aliaţi în lume şi în regiune care au nevoie să ştie că America este acolo când se dovedeşte necesar”, a declarat Boehner, potrivit Mediafax.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close