Fostul președinte american Barack Obama a declarat marți că, după moartea conservatorului Charlie Kirk, Statele Unite riscă să intre într-o criză politică istorică. Prezent la un eveniment desfășurat în Pennsylvania, fostul lider democrat a catalogat crima activistului Kirk oribilă și a precizat că nu l-a cunoscut personal, notează BBC.
Totodată, Obama a criticat declarațiile succesorului său la adresa adversarilor politici, invocând faptul că în momente tensionate foștii președinți republicani și-au centrat discursul pe unitatea națională.
„Cred că în momente ca acesta, când tensiunile sunt mari, parte din rolul președintelui este să unească oamenii”, a adăugat Barack Obama. Fostul președinte s-a adresat și americanilor de rând, pe care i-a îndemnat să „respecte dreptul celorlalți de a spune lucruri cu care nu suntem profund de acord”.
Barack Obama condamnă atitudinea succesorului său Donald Trump
În acest sens, Obama l-a dat ca exemplu pe Spencer Cox, guvernatorul statului Utah, un republican conservator, despre care a spus că a demonstrat „că este posibil să fim în dezacord respectând un cod de bază despre cum ar trebui să ne angajăm într-o dezbatere publică”.
Și reacția guvernatorului democrat Josh Shapiro, a cărui reședință a fost atacată cu cocktailuri Molotov, a fost apreciată de Obama. Pe de altă parte, atitudinea și declarațiile actualei administrații au fost contestate de fostul președinte. Acesta a invocat un episod din 2015, când un supremațist alb a deschis focul într-o biserică a comunității de culoare din Carolina de Sud, iar Obama nu a folosit atacul respectiv pentru a-și ataca oponenții politici.
Mai mult decât atât, fostul președinte a amintit și de reacția președintelui G. W. Bush după atentatele din 11 septembrie, când Bush a declarat explicit: „Nu suntem în război cu Islamul”. „Așa că atunci când aud nu doar președintele nostru actual, ci și pe consilierii săi, care au un istoric de a numi adversarii politici ‘dăunători’, ‘dușmani ce trebuie vizați’, asta arată o problemă mai largă cu care ne confruntăm acum și cu care va trebui să ne luptăm – cu toții”, a spus Obama mulțimii.
Casa Albă a respins acuzațiile fostului președinte
Afirmații care au fost sancționate de Casa Albă. Un purtător de cuvânt al administrației americane a respins acuzațiile și a precizat că Obama este responsabil pentru diviziunea societății americane. „Obama a folosit fiecare ocazie pentru a semăna dezbinare și a-i întoarce pe americani unii împotriva altora.
Diviziunea lui i-a inspirat pe democrați, generație după generație, să-și califice adversarii drept ‘deplorabili’, ‘fasciști’ sau ‘naziști’”, a spus purtătorul de cuvânt. În ultimele luni, fostul președinte a criticat măsurile lui Trump împotriva universităților și judecătorilor.
Charlie Kirk a fost împușcat mortal pe 10 septembrie, în timp ce susținea un discurs la Utah Valley University din Orem. Ucigașul acestuia, Tyler Robinson, un tânăr de 22 de ani, a fost pus sub acuzare pentru uciderea activistului conservator și pentru infracțiuni legate de arme. Pentru faptele menționate, Robinson riscă pedeapsa capitală.
Tyler Robinson riscă pedeapsa capitală
Jeffrey Gray, procurorul comitatului Utah, a dezvăluit că Robinson ar fi trimis mesaje în care și-a motivat crima prin faptul că s-a săturat de ura exprimată de activistul Charlie Kirk. Până ca Robinson să fie capturat, apropiați ai președintelui Trump au pus crima pe seama activiștilor de stânga și a discursului promovat de parlamentarii democrați.
Pam Bondi, procurorul general al Statelor Unite, a dat de înțeles că administrația americană va reprima discursul instigator la ură, însă legislația americană nu prevede în mod expres sancționarea unui astfel de discurs.
Reacții au venit și din partea lui JD Vance. Vicepreședintele american a lansat mai multe apeluri în care a îndemnat ca cei care au sărbătorit uciderea activistului să fie expuși public. „Denunțați-i și sunați și la angajatorul lor”, a spus Vance, care a participat la unul dintre podcasturile lui Kirk.