Antena 3 CNN Externe Obama: Iranul va fi cea mai mare provocare a administraţiei mele

Obama: Iranul va fi cea mai mare provocare a administraţiei mele

Obama: Iranul va fi cea mai mare provocare a administraţiei mele
12 Ian 2009   •   12:34

Preşedintele ales al SUA, Barack Obama, a promis că va aborda subiectele sensibile din Orientul Mijlociu imediat după ceremonia de inaugurare din 20 ianuarie.
?Acum realizez echipa pentru ca pe 20 ianuarie, din prima zi, să avem cei mai buni oameni care vor fi angajaţi în procesul de pace din Orientul MIjociu, ca întreg?, declara acesta într-un interviu pentru ABC News. Echipa va fi implicată cu toţi actorii de acolo, pentru ca israelienii şi palestinenii să îşi îndeplinească aspiraţiiile, declara acesta refertior la conflictul din Gaza.
Oricum Obama a subliniat că Iranul va fi una dintre cele mai mari provocări ale administraţiei sale. ?Iar noi ne pregătim pentru asta?.
După câştigarea alegerilor, Obama declara că trebui făcute eforturi pentru a împiedica Iranul să dezvolte arma nucleară: ?dezvoltarea armei nucleare de către Iran, cred că este inacceptabil, iar sprijinirea organizaţiilor teroriste, cred că ar trebui să înceteze?.
Antena3.ro

×
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close