Antena 3 CNN Externe Obama vrea să evite o nouă criză prin promulgarea unei legi de reformare a sistemului financiar

Obama vrea să evite o nouă criză prin promulgarea unei legi de reformare a sistemului financiar

Obama vrea să evite o nouă criză prin promulgarea unei legi de reformare a sistemului financiar
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Iul 2010   •   13:43

Preşedintele Barack Obama o promulgat miercuri o lege care ar putea reprezenta cea mai vastă reformă a sistemului financiar din anii 1930 şi care are scopul de a evita o nouă criză economică. Legislaţia prevede noi măsuri de protecţie a consumatorilor, controale asupra influenţei marilor bănci si eliminarea practicilor frauduloase de către firmele de carduri de credit, informează AFP.

Liderul SUA declarat că poporul american nu va mai trebui să plătească niciodată pentru greşelile de pe Wall Street. "Aceste reforme reprezintă cele mai importante protectii ale consumatorului din istorie. Legea are misiunea de a proteja oamenii, nu marile bănci, organismele de imprumut sau investitorii".

Legea, care poartă denumirea "Dodd-Frank" după numele principalilor doi autori, senatorul Chris Dodd şi deputatul Barney Frank, a fost concepută pentru prevenirea unei noi crize financiare, iar textul ei se întinde pe nu mai puţin de 2.300 de pagini.

Printre prevederile noii legi se numără protejarea persoanelor care se împrumută de taxe ascunse şi de termeni contractuali abuzivi. De asemenea, legislaţia va împiedica salvarea instituţiilor financiare pe banii contribuabililor.

Noua lege are însă şi opozanţi care susţin că reforma sectorului financiar încalcă libera circulaţie a capitalului şi care avertizează că efectele vor fi negative.

Antena3.ro

 

 

×
Subiecte în articol: lege Barack Obama criza economica
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close