Antena 3 CNN Externe Oficial rus: Rusia are dreptul de a staţiona arme nucleare în Peninsula Crimeea

Oficial rus: Rusia are dreptul de a staţiona arme nucleare în Peninsula Crimeea

Oficial rus: Rusia are dreptul de a staţiona arme nucleare în Peninsula Crimeea
11 Mar 2015   •   15:13

Rusia are dreptul de a staţiona arme nucleare în Peninsula Crimeea, care este teritoriu rus, afirmă Mihail Ulianov, directorul Departamentului de neproliferare din Ministerul rus de Externe, citat de site-ul agenţiei TASS.

"Nu am idee dacă în acest moment sunt staţionate arme atomice în Crimeea şi nu am cunoştinţă de vreun plan în acest sens, dar Rusia poate face acest lucru", a spus Ulianov.

Generalul Serghei Karakaiev, comandantul Forelor Strategice ruse, afirma în decembrie 2014 că Moscova nu intenţionează să instaleze armament strategic în Crimeea. "Nu este necesar acest lucru. Raza de acţiune a rachetelor balistice moderne permite lovirea ţintelor oriunde în lume fără ca inamicul să prezinte pericol pentru frontierele Rusiei", sublinia Karakaiev.

Rusia a avertizat marţi că va lua "contramăsuri" faţă de exerciţiile NATO din Marea Neagră. Alianţa Nord-Atlantică a iniţiat marţi manevre navale de rutină în Marea Neagră. La exerciţiu participă crucişătorul american USS Vicksburg, patru fregate - NCSM Fredericton (Canada), TCG Turgutreis (Turcia), ROS Regina Maria (România), ITS Aliseo (Italia) - nava de alimentare germană FGS Spessart şi un submarin turc.

×
Subiecte în articol: Rusia Crimeea arme nucleare
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close