x close

ONU face apel la Donald Trump. Ce i se cere președintelui SUA

28 Ian 2017   •   14:31
ONU face apel la Donald Trump. Ce i se cere președintelui SUA Foto: Facebook

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) au cerut sâmbătă administraţiei Trump să ofere în continuare azil oamenilor care fug de război şi persecuţie, subliniind că programul federal de reinstalare a refugiaţilor este vital, relatează Reuters.

"Nevoile refugiaţilor şi ale migranţilor din întreaga lume nu au fost niciodată atât de mari şi programul american de reinstalare (a refugiaţilor) este unul din cele mai importante din lume", au afirmat într-o declaraţie comună cele două agenţii ONU cu sediul la Geneva.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri o înăsprire serioasă a cadrului legal în materie de imigraţie şi primire de refugiaţi, în scopul stopării eventualei intrări pe teritoriul SUA a unor "terorişti islamişti radicali".

Potrivit decretului semnat de Trump, Washingtonul va opri timp de patru luni programul federal de primire şi reinstalare a refugiaţilor, de toate naţionalităţile, din ţări aflate în război. Un program umanitar ambiţios, creat în 1980, şi care nu a fost suspendat decât o singură dată: timp de trei luni după 11 septembrie 2001.

În ceea ce priveşte refugiaţii sirieni, care au fugit cu milioanele de conflictul din ţara lor, însă numai 18.000 au fost acceptaţi în SUA după 2011, lor le va fi interzisă definitiv intrarea, până la noi ordine.

Pentru anul bugetar 2016 (din 1 octombrie 2015 la 30 septembrie 2016), Statele Unite, guvernate la acel moment de Barack Obama, au admis pe teritoriul lor 84.994 de refugiaţi, de toate naţionalităţile, dintre care puţin 10.000 de sirieni.

Conform decretului semnat vineri de Trump, autorităţile americane vor interzice totodată sosirea timp de trei luni a resortisanţilor din şapte ţări musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen.

Sursă: Agerpres

Citeşte mai multe despre:

ONU donald trump refugiati
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati