Antena 3 CNN Externe ONU, îngrijiorată de frecvenţa naufragiilor din largul Maltei

ONU, îngrijiorată de frecvenţa naufragiilor din largul Maltei

ONU, îngrijiorată de frecvenţa naufragiilor din largul Maltei
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
13 Oct 2013   •   10:03
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi-a exprimat dorinţa ca membrii comunităţii internaţionale să adopte măsuri pentru evitarea repetării naufragiilor unor ambarcaţiuni cu imimgranţi ca cel din largul Maltei, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt Martin Nesirky, relatează AFP, conform Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt, secretarul general al ONU este "profund întristat" de acest naufragiu, care s-a soldat cu zeci de victime, şi a "solicitat comunităţii internaţionale în ansamblu să acţioneze pentru a împiedica repetarea unor asemenea tragedii".
Ban Ki-moon doreşte mai ales adoptarea unor "măsuri care să vizeze cauzele profunde (ale acestor naufragii) şi care să se concentreze asupra vulnerabilităţii şi respectării drepturilor omului imigranţilor", a adăugat el.
Un naufragiu în sudul Maltei s-a soldat, vineri, cu moartea a zeci de imigranţi, majoritatea sirieni, după opt zile de la moartea în largul Insulei italiene Lampedusa a 359 de persoane care se refugiau din Cornul Africii.
 

×
Subiecte în articol: naufragiu Malta Ban Ki-moon imigranti moarte
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close