Antena 3 CNN Externe Pacea în Columbia, mai aproape ca niciodată. Negocieri intense între Guvern şi FARC

Pacea în Columbia, mai aproape ca niciodată. Negocieri intense între Guvern şi FARC

Pacea în Columbia, mai aproape ca niciodată. Negocieri intense între Guvern şi FARC
de M.C.    |    07 Noi 2013   •   13:38

Conducătorii grupării rebele FARC şi negociatorii guvernului columbian au ajuns la un acord de principiu, privind posibila implicare oficială în politică a grupului de stânga, dacă se va ajunge la un acord de pace.


Între cele două părţi se poartă negocieri intense, menite să pună punct conflictului sângeros, care durează de aproape 50 de ani, scrie BBC.
"Niciodată de acum înainte să nu mai fie politica şi armele împreună" a spus şeful misiunii de negociere. 
 
Agenda de pace are mai multe puncte, printre care dezarmarea, drepturile victimelor conflictului, reprezentarea politică, sau drogurile ilegale. 
Negocierile sunt departe de a fi finalizate, dar părţile fac progrese semnificative în acest sens.
 
FARC, sau Forţele Armate Revoluţionare Columbiene, sunt o grupare declarată teroristă în Columbia, care se opune "imperialismului" şi susţine că este armata ţărănimii.
 
Conflictul cu autorităţile a început în 1964, iar violenţele dintre cele două grupări au făcut până acum peste 200.000 de victime.

×
Subiecte în articol: FARC Columbia negocieri de pace
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close