Antena 3 CNN Externe Pakistan. Mii de persoane au protestat, sâmbătă, împotriva filmului antiislam produs în SUA

Pakistan. Mii de persoane au protestat, sâmbătă, împotriva filmului antiislam produs în SUA

Pakistan. Mii de persoane au protestat, sâmbătă, împotriva filmului antiislam produs în SUA
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
22 Sep 2012   •   16:16

Mii de persoane au manifestat din nou sâmbătă în Pakistan împotriva filmului antiislam produs în SUA, dar de această dată într-un climat calm, după mişcările de protest care au lăsat în urmă, potrivit unui ultim bilanţ, 21 de morţi, transmite AFP.
   
În capitala Islamabad, peste 5.000 de demonstranţi s-au îndreptat spre Parlament, situat nu departe de zona securizată în care se află misiunile diplomatice, printre care şi ambasada SUA, strigând "Ne iubim Profetul" sau "Să fie pedepsiţi cei care ne-au umilit Profetul".
   
La Lahore (est), circa 500 de militanţi ai unei grupări islamiste radicale au manifestat în faţa consulatului american, scandând "Statele Unite nu merită decât un lucru: jihadul".
   
Totuşi, aceste demonstraţii se desfăşurau, în jurul prânzului, în mod calm.
   
Vineri, manifestaţiile la care au participat zeci de mii de persoane la Karachi (sud) şi Peshawar (nord-vest) au provocat moartea a 17 persoane. În timpul nopţii, patru persoane rănite au încetat din viaţă la spital, ridicând la 21 numărul morţilor, potrivit unor surse medicale.

×
Subiecte în articol: protest manifestatie pakistan SUA Consulat jihad
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close