Antena 3 CNN Externe Palestinienii acuză Israel că încearcă să sufoce discuţiile de pace

Palestinienii acuză Israel că încearcă să sufoce discuţiile de pace

Palestinienii acuză Israel că încearcă să sufoce discuţiile de pace
Sursa foto: palestina
22 Mar 2010   •   09:05

Autoritatea Palestiniană a reafirmat condamnarea Israelului şi a acuzat guvernul premierului Benyamin Netanyahu că încearcă să ?distrugă? eforturile americane de relansare a procesului de pace israeliano-palestinian.

AP pretinde că Israel creşte tensiunie în regiune prin intensificarea ?atacurilor? sale contra palestinienilor pentru a distrage atenţia de la cererea comunităţii internaţionale de a îngheţa total activitatea de construcţii în colonii.

Totuşi, oficialii AP din Ramallah au spus că nu exclud posibilitatea unor discuţii indirecte cu Israel în următoarele săptămâni. Oficialii arătau că, în utimele zile, conducerea AP a primit ?mesaje pozitive ? de la Washington.
?Aparent, Netanyahu a acceptat cererea noastră ca chestiunea Ierusalimului să fie discutată la negocierile indirecte,? arăta o sursă palestiniană.
În plus, un alt oficial AP arăta că administraţia americană a informat că Netanyahu a fost de acord să elibereze câţiva prizonieri Fatah ca măsură de creştere a încrederii şi gest de bunăvoinţă înainte de discuţii.
Trimisul special american pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, urmează să aibă luni o întâlnire cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, când este de aşteptat a se informa dacă Netanyahu este ?serios? în legătură cu gesturile sale.

Oficialul arăta însă că se va reveni la masa tratativelor doar dacă se primesc asigurări de la americani că se îngheaţă activitatea de construcţie în Ierusalim şi Cisiordania.

Purtătorul de cuvânt al lui Abbas, Nabil Abu Rudaineh, arăta despre uciderea a patru palestinieni că guvernul Netanyahu ?trimte un mesaj SUA şi Cvartetutului la cererile de oprire a construcţiilor în colonii.? El sublinia că escaladările recente sunt ?deplorabile şi inacceptabile? deoarece distrug toate eforturile de reluare a procesului de pace.
Antena3.ro

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close