Antena 3 CNN Externe Papa Francis, vizită importantă la Strasbourg. Ţine un discurs în faţa Parlamentului European

Papa Francis, vizită importantă la Strasbourg. Ţine un discurs în faţa Parlamentului European

Papa Francis, vizită importantă la Strasbourg. Ţine un discurs în faţa Parlamentului European
de O.P.    |    25 Noi 2014   •   12:23

 Papa Francisc a ajuns marţi dimineaţă la Strasbourg, pentru a efectua o vizită la Parlamentul European, apoi la Consiliul Europei, relatează AFP.

Suveranul Pontif urmează să pronunţe câte un discurs solemn în faţa celor două instituţii, în cadrul acestei vizite de patru ore, cea mai scurtă efectuată vreodată de un Papă în străinătate.

Vizita, în cursul căreia Papa ar urma să ceară Europei să îşi consolideze poziţia în faţa crizei şi a viziunilor naţionaliste, nu include nici o baie de mulţime sau ieşiri în public, spre dezamăgirea credincioşilor locali.

Aceştia vor putea însă urmări vizita Papei pe două ecrane gigantice instalate în catedrala din Strasbourg. Un spaţiu securizat a fost de asemenea amenajat în faţa Consiliului Europei, de unde aproximativ 2.500 de persoane îl vor putea vedea pe Suveranul Pontif.

Ultima vizită a unui Papă în aceste instituţii datează din 1988 şi a fost făcută de Ioan Paul al II-lea cu puţin timp înainte de căderea Zidului Berlinului.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close