Antena 3 CNN Externe Papa Francisc l-a impresionat pe Donald Trump: ”Este cu adevărat bun”

Papa Francisc l-a impresionat pe Donald Trump: ”Este cu adevărat bun”

Papa Francisc l-a impresionat pe Donald Trump: ”Este cu adevărat bun”
Sursa foto: Foto: Agerpres
24 Mai 2017   •   14:50

Preşedintele american Donald Trump a fost extrem de generos în complimente la adresa Papei Francisc după întâlnirea avută miercuri cu acesta, la Vatican, relatează DPA. 

''El este cineva, este cu adevărat bun, am avut o întâlnire fantastică şi un extraordinar tur (al Vaticanului); a fost cu adevărat frumos'', a spus Trump. 

În cursul unei întâlniri cu premierul italian Paolo Gentiloni, liderul de la Casa Albă a afirmat: ''Ne place Italia foarte, foarte mult''. 

Papa Francisc şi Donald Trump s-au întâlnit miercuri la Vatican într-o reuniune privată care a durat 27 de minute, potrivit EFE. 

Cei doi au avut un dialog 'cordial' în care au susţinut 'promovarea păcii în lume' prin intermediul negocierilor politice, potrivit unui comunicat difuzat de Vatican, care a adăugat că în cadrul discuţiei private cei doi lideri au avut 'un schimb de puncte de vedere asupra unor teme legate de actualitatea internaţională'. Pacea mondială trebuie obţinută 'prin intermediul negocierilor politice şi al dialogului interreligios, cu accent deosebit pe situaţia din Orientul Mijlociu şi protejarea comunităţilor creştine', se mai menţionează în comunicatul Vaticanului difuzat după întâlnirea dintre Papa Francisc şi Trump.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Donald Trump
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close