Antena 3 CNN Externe Paris: A început procesul în accidentul Concorde, soldat cu 113 morţi

Paris: A început procesul în accidentul Concorde, soldat cu 113 morţi

Paris: A început procesul în accidentul Concorde, soldat cu 113 morţi
Sursa foto: concorde accident
03 Feb 2010   •   11:35

Continental Airlines şi cinci persoane sunt acuzate de omucidere în procesul ce s-a deschis în Franţa pentru accidentul unui avion Concorde Air France în iulie 2000. Avionul cu reacţie a decolat de pe Charles de Gaulle din Paris şi s-a prăbuşit la scurt timp, ducând la moartea a 113 persoane.
Un raport oficial arată că avionul a lovit o bară de metal a unui avion Continental ce decolase anterior.
Judecătorul Dominique Andreassier a deschis procesul citind numele celor decedaţi în accident. Aceasta a arătat că procesul doreşte să lumineze această tragedie. De asemenea, a menţionat că pe parcursul celor patru luni cât va dura procesul, ea şi colegii săi judecători se vor gândi mereu la cei 113 oameni ucişi.
Dominique Andreassier a citit apoi acuzaţiile contra Continental, doi din angajaţii săi tehnici, doi foşti ingineri Concorde şi un fost oficiali francez.
Ei sunt acuzaţi de uciderea a 109 persoane la bordul avionului şi patru persoane la sol.
Prima zi de audieri a fost ocupată cu măsuri procedurale a unui proces ce va implica audierea a mai multor experţi şi examinarea 90 de dosare şi 534 dovezi.
Anchetatorii şi experţii tehnici susţin că accidentul a fost provocat de o bucată din titan ce a căzut dintr-un avion Continental.




Antena3.ro

×
Subiecte în articol: accident aviatic paris
Parteneri
Diana Șoșoacă este candidat la Primăria Capitalei
x close