
Parlamentul European le-a interzis vineri lobbyiștilor Huawei să intre în sediu, în urma acuzațiilor de luare de mită legate de activitățile de lobby ale gigantului tehnologic chinez la Bruxelles. Un oficial din Parlament a declarat pentru Politico că interdicția este temporară și va fi în vigoare cel puțin până când autoritățile își vor încheia ancheta.
Huawei se află în centrul unui nou scandal de corupție care implică acuzații de corupție activă, fals de documente şi spălare de bani la Parlamentul European, au declarat joi procurorii federali belgieni citaţi de Politico.
La ultima înregistrare în Registrul de Transparenţă din octombie, Huawei avea nouă persoane înregistrate şi aprobate pentru a intra în incinta Parlamentului European. Interdicţia se aplică tuturor sediilor din Bruxelles, Strasbourg, Luxemburg dar și birourilor de legătură pe care instituția le deține în țările UE.
Poliția a sigilat joi două birouri aparținând asistenților parlamentari şi au percheziţionat 21 de adrese din Bruxelles, Flandra, Valonia şi Portugalia, iar mai multe persoane au fost arestate, au declarat procurorii.
Un purtător de cuvânt al Huawei a declarat că firma ia în serios aceste acuzații și "va coopera de urgență cu ancheta pentru a înțelege în continuare situația", notează sursa.