Antena 3 CNN Externe Parlamentul European respinge un raport privind egalitatea dintre bărbați și femei

Parlamentul European respinge un raport privind egalitatea dintre bărbați și femei

Parlamentul European respinge un raport privind egalitatea dintre bărbați și femei
Sursa foto: foto: AGERPRES
12 Mar 2014   •   10:14

Parlamentul European a respins marţi un raport care viza egalitatea dintre bărbaţi şi femei sub aspectul remuneraţiei egale la muncă egală, interzicerea demisiilor forţate în cazul gravidelor, precum şi lupta împotriva stereotipurilor sexiste, potrivit AGERPRES.

Raportul a fost respins cu 298 voturi împotrivă, mai ales în tabăra conservatoare, 289 pentru, mai ales stânga şi liberalii, şi 87 abţineri, printre care un număr însemnat de deputaţi ecologişti, în frunte cu Daniel Cohn-Bendit şi José Bové.

Eurodeputata socialistă belgiană Véronique De Keyser a denunţat un regres "incredibil" înregistrat la scurt timp după Ziua Internaţională a Femeii.

"Astăzi, prin acest vot, nu numai femeile sunt insultate şi agresate, ci întreaga societate", a denunţat delegaţia franceză din grupul socialist. Este un vot "ruşinos", a adăugat socialista franceză Sylvie Guillaume.

Eurodeputata conservatoare luxemburgheză Astrid Lulling, care a votat împotrivă, şi-a exprimat satisfacţia faţă de respingerea acestui "raport cu conţinut eterogen şi inutil".

Pentru conservatoarea belgiană Anne Delvaux, raportul era prea "ideologic" şi "axat pe efectele nefaste ale măsurilor de austeritate", iar potrivit conservatoarei bulgare Mariya Gabriel, s-au înregistrat "progrese lente în materie de egalitate bărbaţi-femei, însă criza nu este singura cauză".

×
Subiecte în articol: raport
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close