Antena 3 CNN Externe Parlamentul European a votat o rezoluţie împotriva Austriei. Despăgubiri pentru România şi Bulgaria, ţările ţinute în afara Schengen

Parlamentul European a votat o rezoluţie împotriva Austriei. Despăgubiri pentru România şi Bulgaria, ţările ţinute în afara Schengen

Parlamentul European a votat o rezoluție care cere trimiterea în judecată a Austriei pentru discriminarea României şi Bulgariei. Austria s-a opus intrării celor două ţări în Spaţiul Schengen, iar europarlamentarii atrag atenţia că decizia produce pierderi financiare masive, atât în România, cât și în Bulgaria.

de Georgiana Adam    |    13 Iul 2023   •   08:59

Este a şasea rezoluţie pe care instituţia o adoptă în favoarea celor două ţări, dar este prima dată când se vorbeşte despre compensaţii financiare pe care Comisia Europeană ar trebui să le calculeze.

Faptul că România și Bulgaria se află încă în afara zonei de liberă circulație reprezintă o povară pentru întreprinderile și populația din cele două țări din punct de vedere social și economic, arată Parlamentul European, deoarece "cetățenii români și bulgari sunt discriminați" și se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc în străinătate sau când fac afaceri.

Citeşte şi: "Situația este fructificată de propaganda rusă!" Parlamentul European a adoptat rezoluția care spune că România trebuie să se afle în Schengen

Întârzierile de la punctele de frontieră pot dura de la câteva ore până la câteva zile, comparativ cu circa 10 minute, timpul alocat statelor membre Schengen. 

Eurodeputații conchid că "veto-ul față de aderare alimentează sentimentul anti-european și dăunează economiei".

Sunt invocate și "daunele ireparabile" aduse mediului și se arată că sănătatea șoferilor, a agenților vamali și a persoanelor care locuiesc în apropierea punctelor de trecere a frontierei este pusă în pericol de creșterea poluării generate de vehiculele care așteaptă să tranziteze în fiecare zi, cu aproximativ 46.000 de tone de CO2 emise în fiecare an.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close