Partidul antieuropean UKIP obţine un scor "istoric" în alegerile locale din Marea Britanie

de G.S.    |    04 Mai 2013   •   10:41
Partidul antieuropean UKIP obţine un scor "istoric" în alegerile locale din Marea Britanie Foto: Agerpres/AP
Partidul antieuropean UKIP a obţinut un scor "istoric" în alegerile locale parţiale din Marea Britanie, potrivit rezultatelor publicate vineri, amplificând şi mai mult presiunea asupra conservatorilor premierului David Cameron, afectaţi de politica lor de austeritate, relatează AFP, conform Mediafax.
Acest eşec al conservatorilor este însoţit totodată de un avans al opoziţiei laburiste, care este îngrijorată, şi ea, de ascensiunea UKIP.
Laburiştii au obţinut 538 de mandate, cu 291 în plus faţă de câte aveau anterior, din cele aproximativ 2.400 puse în joc, potrivit rezultatelor alegerilor, organizate în 40% dintre consiliile locale din ţară.
În cadrul acestui scrutin local cu valoare de test, cu doi ani şi jumătate înainte de alegerile generale, formaţiunea antieuropeană şi împotriva imigraţiei UKIP a confirmat că este un actor politic de neoprit în Marea Britanie. Ea a obţinut 147 de mandate de consilier, faţă de opt câte avea anterior. Ea a obţinut, în medie, 25% din voturile exprimate în circumscripţiile în care a prezentat candidaţi.
Este vorba despre "o schimbare de direcţie în politica britanică", a declarat liderul UKIP, Nigel Farage, al cărui partid nu deţine niciun mandat în Parlamentul britanic, dar care are 12 deputaţi în Parlamentul European (PE), pentru care au loc alegeri anul viitor.
Această ascensiune a UKIP a avut loc în detrimentul conservatorilor, care au pierdut 335 de mandate, dar care păstrează 1.116, plătind astfel preţul politicii lor de austeritate. Într-un eşec simbolic, ei au pierdut controlul asupra Consiliului din Oxfordshire, regiunea premierului.
"Este necesar să respectăm persoanele care au ales să susţină" UKIP, a declarat Cameron, care a calificat anterior acest partid drept un partid de "lunatici şi rasişti". "Vom munci dur pentru a recuceri aceste voturi", a dat el asigurări.
Partidul Laburist, favorit în sondaje de mai multe luni, şi-a exprimat satisfacţia faţă de "progresele reale" înregistrate joi, dar a recunoscut că "sunt încă multe de făcut". Liderul laburiştilor, Ed Miliband, nu şi-a ascuns îngrijorarea, în urma scorului obţinut de UKIP. "Numeroşi oameni se întreabă cum putem ieşi din criza" economică, iar "acest lucru se reflectă în rezultatele" obţinute de partidul antieuropean.
În opinia lui John Curtice, profesor de politică la Universitatea Strathclyde (Scoţia), UKIP a realizat o "performanţă fenomenală". "Acestea sunt nişte alegeri locale cu adevărat istorice, foarte diferite şi întru totul unice", a apreciat el.
Partidul lui Nigel Farage se clasează al doilea, cu 24% din voturi, în urma unor alegeri legislative parţiale organizate la South Shields, în nordul Angliei, după demisia laburistului David Miliband, fost ministru de Externe şi fratele liderului partidului. El se clasează pe poziţia a treia după conservatori, în timp ce liberal-democraţii se clasează pe locul şapte.
"În 2009, ne-am clasat pe poziţia a doua în alegerile europene, iar toată lumea a spus 'Bine jucat, Nigel, dar nu veţi obţine acelaşi scor în alegeri la nivel naţional'. Ei, bine, l-am obţinut", a declarat pentru AFP Farage, deputat european.
"Eu cred că se pot întâmpla multe lucruri până la alegerile din 2015 (când sunt prevăzute alegeri legislative), dar dacă nu ni se oferă un referendum (asupra UE) şi dacă se deschid porţile Bulgariei şi României, creând un al doilea val de imigraţie, atunci numai Dumnezeu ştie ce se poate întâmpla", a avertizat el, după care s-a dus să sărbătorească victoria la pub.
Totuşi, comentatorii politici subliniau că această ascensiune nu se va repeta, neapărat, în alegerile legislative, din cauza modului scrutinului.
Într-un gest perceput drept o încercare de a atrage în ultimul moment alegători UKIP, Cameron a anunţat miercuri că intenţionează să prezinte un proiect de lege care să permită organizarea, după alegerile legislative, a unui referendum asupra menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE).
Însă, în opinia lui Rob Ford, un specialist în UKIP la Universitatea din Manchester (vest), succesul acestui partid în alegerile locale este "obţinut în baza unor probleme interne, în particular imigraţia, şi nu a Uniunii Europene". "Opţiunea pentru o linie mai intransigentă privind Europa nu este, deci, o soluţie" pentru contracararea ascensiunii partidului antieuropean, a apreciat el.
 

Parteneri
x close