Antena 3 CNN Externe Partidul Comuniştilor din Republica Moldova contestă la CC acordul de cooperare militară încheiat cu România

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova contestă la CC acordul de cooperare militară încheiat cu România

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova contestă la CC acordul de cooperare militară încheiat cu România
Sursa foto: Foto: Agerpres
08 Aug 2013   •   22:27

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova s-a adresat Curţii Constituţionale pentru a contesta acordul de cooperare militară dintre Chişinău şi Bucureşti, anunţă deputatul PCRM Artur Reşetnikov, citat de site-ul Unimedia şi Mediafax.

"Acest acord este în contradicţie cu Constituţia noastră, deoarece a fost aprobat cu mai puţin de o jumătate din voturile deputaţilor. Şi, cel mai important, este că el contravine statutului de neutralitate al Republicii Moldova", argumentează Reşetnicov.
   
Iurie Muntean, secretarul executiv al PCRM, a declarat pentru agenţia Interfax că acordul de cooperare militară dintre Republica Moldova şi România este "o crimă contra statalităţii Republicii Moldova".
   
"În Constituţie se spune că Moldova are statutul de stat neutru. Cu toate acestea, guvernanţii sunt gata, sub orice pretext, pentru o perioadă nelimitată de timp şi cu obiective neclare, să dea voie militarilor români să intervină pe teritoriul Republicii Moldova. Acest lucru nu se va întâmpla", afirmă Muntean.
   
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar la sfârşitul lunii iunie. Legea a fost adoptată cu votul a 51 de deputaţi, membri ai majorităţii parlamentare. Actul stabileşte cadrul legal necesar cooperării între guvernele ambelor state şi propune intensificarea colaborării în domeniile neacoperite de Acordul interministerial existent.
   
În aprilie 2012, ministrul român al Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi omologul său moldovean, Vitalie Marinuţa, au semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar.

Conform MApN, acordul stabileşte cadrul juridic necesar cooperării militare între cele două părţi şi cuprinde prevederi referitoare la domeniile şi formele de cooperare, instituirea Comisiei militare mixte, organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor şi antrenamentelor comune, protecţia informaţiilor, aspecte financiare şi statutul juridic al personalului. Domeniile de cooperare prevăzute în cadrul Acordului includ, printre altele, politica de apărare, controlul armamentelor, planificarea apărării, pregătirea personalului, legislaţia privind apărarea naţională, managementul resurselor umane şi al resurselor bugetare, cercetare ştiinţifică, controlul şi managementul spaţiului aerian, informaţii militare, activităţi medicale, probleme sociale, istorie şi ştiinţă militară, activităţi culturale şi sportive.

 


×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close