Antena 3 CNN Externe "Am văzut tavanul căzând": Mai mulți pasageri grav răniți în avionul trecut prin turbulenţe majore trebuie operați la coloană

"Am văzut tavanul căzând": Mai mulți pasageri grav răniți în avionul trecut prin turbulenţe majore trebuie operați la coloană

Multe dintre persoanele grav rănite în zborul Londra-Singapore, care a trecut prin turbulențe majore, au nevoie de operații la coloană, a anunțat un spital din Bangkok.

"Am văzut tavanul căzând": Mai mulți pasageri grav răniți în avionul trecut prin turbulenţe majore trebuie operați la coloană
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    23 Mai 2024   •   21:45

Un purtător de cuvânt al Spitalului Samitivej Srinakarin din Bangkok, Thailanda, a declarat că șase britanici se numără printre cele 20 de persoane care se află încă la terapie intensivă, după ce zborul Boeing 777 al companiei Singapore Airlines a coborât brusc la 1.800 de metri, după ce a trecut prin turbulențe deasupra Mării Andaman.

Printre ceilalți pacienți aflați la terapie intensivă se numără șase persoane originare din Malaysia, trei din Australia, doi din Singapore și câte o persoană din Hong Kong, Noua Zeelandă și Filipine.

Geoff Kitchen, în vârstă de 73 de ani, din Gloucestershire, Marea Britanie, a murit în urma unui presupus atac de cord după acest incident ciudat, în ciuda faptului că echipajul de zbor a încercat să îl resusciteze timp de 20 de minute.

"M-am uitat în jur și am văzut sânge și tavanul căzând"

Unul dintre pasageri, Josh Silverstone, a declarat pentru Sky News că la bord s-a primit alerta privind centurile de siguranță, după care s-a auzit o "explozie uriașă".

"Îmi amintesc că m-am trezit pe podea și auzeam oamenii plângând. M-am uitat în jur și am văzut sânge și tavanul căzând", a spus el.

Spitalul Samitivej Srinakarin a declarat că a acordat îngrijiri medicale unui număr total de 104 persoane după ce zborul a fost deviat în Thailanda.

Este încă neclar ce anume a cauzat turbulențele, dar datele de la Flightradar24 au arătat că "zborul s-a confruntat cu o schimbare rapidă a vitezei verticale, în concordanță cu un eveniment brusc de turbulență".

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Cine e Babasha, manelistul care a împărțit țara în două
x close