Antena 3 CNN Externe Patru români au fost prinși că furau zilnic din magazine din Belgia. Acum cer iertare la tribunal: „Suntem tineri, facem prostii”

Patru români au fost prinși că furau zilnic din magazine din Belgia. Acum cer iertare la tribunal: „Suntem tineri, facem prostii”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 13:01 21 Mai 2025 Modificat la 13:02 21 Mai 2025
Un judecator cu ciocanelul justitiei in mana
În fața instanței, toți și-au recunoscut faptele / Sursa foto: Getty Images

Patru tineri români au fost prinși în Belgia, în orașul Maasmechelen, că au furat haine scumpe din mai multe magazine, în iunie 2023. Ei riscă acum până la un an de închisoare. Sentința în acest caz va fi pronunțată pe 16 iunie, potrivit publicației Nieuwsblad.

Doi dintre ei au fost surprinși în flagrant de un agent de securitate, chiar în timp ce furau. Aveau asupra lor o cheie de mașină la care era atașat un cârlig special, folosit pentru a scoate etichetele de securitate de pe haine.

Ceilalți doi complici îi așteptau în mașină, în apropiere. La percheziție, polițiștii au găsit 260 de articole de îmbrăcăminte furate, detergenți și bani. Mașinile lor au fost surprinse de camerele de supraveghere de peste 400 de ori în zonă.

Toți patru și-au recunoscut faptele

În fața instanței, toți și-au recunoscut faptele. Unul dintre ei a spus: „A fost o greșeală uriașă și o lecție importantă. Acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. Am venit în Belgia să vizităm atracții turistice, nu să facem așa ceva, dar suntem tineri și tinerii fac prostii”.

Avocații au cerut pedepse cu suspendare și au susținut că tinerii nu sunt infractori profesioniști, ci doar au cedat ușor tentației de a fura haine de firmă.

„Trebuie să fii puternic ca să reziști la tot luxul pe care îl vezi în magazine. Apoi au profitat de ocazie ca să fure câteva articole de îmbrăcăminte. Se pare că au reușit să facă asta cu ușurință, ceea ce i-a pus într-un carusel. Nu sunt infractori profesioniști”, a declarat unul dintre avocați.

Sentința în acest caz va fi pronunțată pe 16 iunie. Procurorul a cerut un an de închisoare și amendă pentru fiecare dintre cei patru tineri.

×
x close