Antena 3 CNN Externe Peninsula Coreeană, în pragul unui război, după testul nuclear al Coreei de Nord

Peninsula Coreeană, în pragul unui război, după testul nuclear al Coreei de Nord

Peninsula Coreeană, în pragul unui război, după testul nuclear al Coreei de Nord
Sursa foto: racheta
27 Mai 2009   •   15:43

Peninsula coreeană ar putea fi în pragul unui nou război, după testul nuclear al Coreei de Nord condamnat de ONU şi de majoritatea comunităţii internaţionale.

Cu puţin timp în urmă, regimul de la Phenian a ameninţat Coreea de Sud cu represalii militare, pentru asocierea sa la un program american împotriva armelor nucleare.

Coreea de Nord a precizat că nu se mai consideră angajată de armistiţiul din 1953, care a pus capăt războiului dintre cele două Corei.

Aproape 20 de mii de cadre de partid au sărbătorit, marţi, testul nuclear, într-un uriaş miting de la care a lipsit, totuşi, liderul nord-coreean, Kim Jong Il.

Miercuri, Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă cu rază scurtă de acţiune. Este cea de-a şasea rachetă lansată în ultimele trei zile. Racheta a fost lansată în Marea Galbenă. Potrivit unor surse citate de o agenţie de presă sud-coreeană, "autorităţile din cadrul serviciilor de informaţii urmăresc situaţia îndeaproape".

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Coreea de Nord teste nucleare razboi
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close