Administrația Trump ia în calcul retragerea unui număr mult mai mic de militari americani din Europa decât se temeau inițial aliații NATO. Dacă până acum liderii europeni se așteptau ca SUA să retragă până la 25.000 de soldați, noul plan discutat la Pentagon ar presupune plecarea a aproximativ 5.000. Schimbarea vine după ce Washingtonul a început să privească mai favorabil creșterea cheltuielilor pentru apărare ale statelor europene, dar și după ce războiul cu Iranul a arătat cât de importante sunt bazele militare americane de pe continent, relatează Bloomberg, citând persoane familiarizate cu discuțiile.
Statele Unite au în prezent aproximativ 80.000 de militari staționați în Europa. Potrivit surselor, care au vorbit sub protecția anonimatului, conducerea Pentagonului a ajuns la concluzia că o retragere masivă ar putea afecta inclusiv capacitatea armatei americane de a desfășura operațiuni în Orientul Mijlociu.
Războiul cu Iranul, care continuă să se prelungească, a demonstrat că forțele și infrastructura militară din Europa sunt esențiale nu doar pentru apărarea aliaților NATO, ci și pentru operațiunile Statelor Unite în alte regiuni.
Una dintre sursele citate de Bloomberg susține că aliații europeni se așteaptă acum la retragerea a aproximativ 5.000 de militari americani, de cinci ori mai puțini decât se temeau inițial.
Decizia finală îi aparține însă președintelui Donald Trump, care i-a criticat în repetate rânduri pe aliații europeni pentru că nu au sprijinit suficient Statele Unite și Israelul în războiul împotriva Iranului.
La începutul lunii, Matt Whitaker, reprezentantul principal al SUA la NATO, a sugerat că nu se așteaptă la schimbări importante.
„Avem aici multe resurse militare, exact acolo unde ne dorim să fie. Nu mă aștept la nimic de amploare”, a declarat acesta, întrebat despre posibilele retrageri.
Germania ar urma să piardă cei mai mulți militari americani. Flancul estic al NATO ar putea fi întărit
Potrivit planurilor analizate de Pentagon, cele mai multe reduceri ar urma să aibă loc în Germania, țara care găzduiește cel mai mare contingent militar american din Europa.
În schimb, prezența militară pe flancul estic al NATO ar putea fi consolidată. Unele state care au graniță cu Rusia s-au oferit să suporte o parte dintre costurile necesare pentru menținerea sau suplimentarea trupelor americane.
Deocamdată, Pentagonul nu a luat o decizie definitivă. Un reprezentant al instituției a precizat că analiza este încă în desfășurare și că nu există alte informații oficiale de anunțat.
Elbridge Colby, subsecretarul american al Apărării responsabil de politică, urmează să îi prezinte ministrului Apărării, Pete Hegseth, un raport cu propunerile privind redistribuirea trupelor.
În septembrie, generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forțelor aliate NATO din Europa și șeful Comandamentului European al armatei americane, a transmis echipei lui Colby mai multe scenarii posibile.
Hegseth este așteptat să îi prezinte lui Donald Trump recomandările finale pe 1 decembrie.
Războiul cu Iranul a schimbat calculele Washingtonului
Discuțiile despre reducerea prezenței militare americane în Europa au început în contextul nemulțumirilor de la Washington legate de contribuțiile aliaților NATO la propria apărare.
De ani întregi, politicienii americani, atât republicani, cât și democrați, susțin că Statele Unite suportă o parte prea mare din costurile securității europene.
„America nu poate să se preocupe mai mult de apărarea Europei și nici să plătească pentru aceasta mai mult decât aliații noștri”, le-a transmis Pete Hegseth partenerilor NATO la începutul acestui an, când a anunțat revizuirea prezenței militare americane.
„Europa poate și trebuie să își asume responsabilitatea principală pentru propria apărare convențională”, a adăugat ministrul.
Războiul cu Iranul a complicat însă aceste planuri. Operațiunile militare americane depind în mare măsură de bazele din Europa și de permisiunea de a survola teritoriul statelor aliate.
Astfel, deși administrația Trump le cere europenilor să cheltuiască mai mult pentru apărare și să sprijine logistic operațiunile americane, Pentagonul a ajuns să constate că prezența militară din Europa este importantă și pentru interesele directe ale Statelor Unite.
Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a vorbit despre acest lucru în timpul unei vizite la Washington, la mijlocul lunii octombrie.
„Ei privesc lucrurile foarte direct, prin prisma interesului american”, a declarat oficialul britanic. „Uneori se spune că SUA sunt în Europa pentru binele Europei, dar cred că realitatea este că SUA sunt în Europa pentru că acest lucru este în avantajul Statelor Unite”, a explicat el.
Relațiile dintre Washington și capitalele europene au fost tensionate de-a lungul conflictului cu Iranul. Criticile repetate ale lui Trump la adresa aliaților au ridicat inclusiv întrebări despre cât de ferm mai este angajamentul american față de apărarea Europei.
Cu toate acestea, bazele și resursele militare americane de pe continent s-au dovedit extrem de utile pentru operațiunile împotriva Iranului, chiar dacă, în unele situații, au fost și vulnerabile.
Congresul american ar putea împiedica retragerea unui număr mare de militari
Planurile administrației Trump se lovesc și de obstacole legislative. Anul trecut, Congresul SUA a adoptat o lege care limitează posibilitatea Pentagonului de a reduce prezența militară americană din Europa. Potrivit acesteia, Departamentul Apărării nu poate coborî efectivele sub 76.000 de militari și nu poate renunța la baze sau retrage echipamente militare importante fără consultarea aliaților și fără o analiză detaliată a riscurilor.
Evaluarea aflată acum în desfășurare include atât analiza generalului Grynkewich, cât și observațiile transmise de statele NATO. Administrația ar putea folosi aceste documente pentru a demonstra că a respectat cerințele impuse de Congres.
Un alt obstacol ar putea apărea în urma alegerilor parlamentare americane din 3 noiembrie. Democrații sunt pe cale să preia controlul Congresului, ceea ce le-ar oferi și influență asupra cheltuielilor guvernamentale. O asemenea schimbare ar limita și mai mult posibilitatea lui Trump de a decide reduceri importante ale prezenței militare americane în Europa.