Migranții salvați au fost transportați în porturile italiene Lampedusa și Pozzallo, a indicat agenția de presă italiană Ansa.
Tot luni, Consiliul European a anunțat începerea fazei a doua a operațiunii UE destinată să diminueze numărul tot mai mari al migranților care traversează Marea Mediterană, denumind operațiunea 'Sophia'.
Astfel, din 7 octombrie, ofițerii 'vor putea să urce la bord, să caute, să confiște și să redirecționeze navele suspectate de a fi utilizate pentru traficul de persoane' în apele internaționale.
Prima fază a acestei operațiuni s-a limitat doar la gestionarea fluxului de migranți și doar voluntarii au primit permisiunea de a urca la bord.
A doua fază, care are drept scop descurajarea traficanților de persoane, a fost aprobată la jumătatea lunii septembrie, dar nu a putut începe până când statele contributoare nu au colectat resursele necesare.
Operațiunea navală a UE împotriva traficanților de migranți a fost redenumită 'Sophia' după numele unei fetițe somaleze născute în timpul unei salvări în Mediterana realizate de o navă germană.
Ştiri video recomandate