Antena 3 CNN Externe Peste 12 milioane de cetăţeni americani au votat, deja, în favoarea lui Barack Obama

Peste 12 milioane de cetăţeni americani au votat, deja, în favoarea lui Barack Obama

Peste 12 milioane de cetăţeni americani au votat, deja, în favoarea lui Barack Obama
28 Oct 2008   •   21:29

Mai mult de 12 milioane de americani au votat anticipat, până marţi, în cadrul alegerilor prezidenţiale. Potrivit unor informaţii oferite de un expert pentru AFP, majoritatea americanilor l-au preferat pe Barack Obama. Michael McDonald, profesor de ştiinţe politice la Universitatea George Mason din Fairfax şi colaborator al grupului de reflecţie Brookings Institution din Washington, susţine că 12.623.528 de americani au votat deja până marţi.

Statisticile oferite de profesorul McDonald au ţinut cont şi de afilierea politică a alegătorilor. În Iowa, 49,4 % dintre alegătorii democraţi au mers la vot, faţă de 28,3 procente dintre republicani. În Louisiana, raportul este de 57,9 % faţă de 29,4 %. În Florida, au mers la vot 44,7 % dintre democraţi, în timp ce numai 40 % dintre republicani au decis să voteze.

Multe dintre statele americane nu dispun încă de informaţii despre afilierea politică a alegătorilor. Din acest motiv, datele oferite de profesorul McDonald sunt incomplete. Până la alegerile de pe 4 noiembrie, profesorul va actualiza în fiecare zi aceste statistici.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: alegeri prezidentiale SUA Barack Obama
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close