De când și-a preluat al doilea mandat neconsecutiv la Casa Albă, Donald Trump a tot sugerat posibilitatea unei candidaturi pentru un al treilea mandat, în ciuda faptului că există o interdicție clară și explicită în Constituția SUA care îi oprește pe președinții care au încheiat două mandate să mai fie aleși. În weekend, Trump a făcut cea mai directă și mai explicită declarație cu privire la ambițiile sale de a mai candida – „Oamenii vor să o fac” și „există metode” au fost argumentele președintelui american.
Mulți s-au așteptat că Trump „glumește” când vorbește de posibilitatea unui al treilea mandat, așa cum unii dintre susținătorii, dar și detractorii lui, încearcă să explice unele dintre acțiunile sale extrem de controversate.
Președintele american a ținut, însă, să-i contrazică clar, duminică, spunând: „Nu glumesc... mulți oameni vor să o fac. Dar le tot spun că mai avem mult până acolo, știți, suntem încă la începutul administrației”.
Trump, care va avea 82 de ani la finalul mandatului său, a fost întrebat de ce ar vrea să rămână la Casa Albă pentru încă patru ani în „cel mai dificil job din lume”.
„Ei bine, îmi place să muncesc”, a replicat liderul american.
Nu sunt nici măcar primele sale comentarii pe temă. În ianuarie, el le-a spus susținătorilor că „ar fi cea mai mare onoare a vieții mele să servesc nu doar o dată, de două ori ci chiar de trei ori sau de patru ori”. Ulterior, a spus că a fost o „glumă” pentru „presa fake news”.
Chiar și primul mandat, înainte de alegerile din 2020, Trump făcea sugestii subtile cu privire la ambițiile sale. După ce a pierdut alegerile din acel an, însă, ideea nu a mai fost de actualitate.
Ce prevede Constituția Statelor Unite
Constituția Statelor Unite prevede clar și explicit că nicio persoană care a îndeplinit de două ori funcția de președinte nu mai poate să fie aleasă a treia oară.
„Nicio persoană nu va fi aleasă în funcție de președinte de mai mult de două ori și nicio persoană care a deținut funcția de președinte, sau a îndeplinit-o interimar vreme de mai mult de doi ani din mandatul unei alte persoane nu va putea fi aleasă de mai mult de o dată” – este textul amendamentului al 22-lea la Constituția Statelor Unite.
Amendamentul al 22-lea a fost adoptat de Congresul SUA în 1947 și a fost ratificat de state în 1951. Singurul președinte care a fost exceptat de la prevederile sale a fost Harry Truman, care era președinte la momentul adoptării amendamentului.
Pentru abrogarea amendamentului și schimbarea Constituției SUA ar fi nevoie de o majoritate de două treimi în Senat și în Camera Reprezentanților, dar și de ratificarea prin votul a trei pătrimi din delegațiile statelor.
Deși Partidul Republican controlează prin majorități cele două camere ale Congresului, majoritățile sunt extrem de fragilă, iar democrații nu ar accepta niciodată abrogarea amendamentului în favoarea lui Donald Trump.
În plus, democrații controlează și 18 din 50 de delegații statale.
Cum ar vrea Trump să devină președinte a treia oară
Susținătorii lui Trump susțin că există o „breșă” în constituție, netestată juridic și care ar putea asigura revenirea lui Trump la Casa Albă și după 2029. Ei spus că amendamentul 22 interzice explicit doar „alegerea pentru a treia oară” și că nu precizează nimic de „succesiune”.
La fel cum a spus și Trump, duminică, trumpiștii se gândesc la ipoteza în care Trump și Vance vor candida în rolurile inverse – Trump pentru vicepreședinte și Vance pentru președinte – urmând ca după alegeri, Vance să demisioneze pentru ca Trump să devină președinte din nou prin clauza de succesiune.
Steve Bannon, ideologul extremei drepte americane, spune că crede că Trump „va candida și va câștiga din nou”, adăugând și că există „mai multe alternative” pentru ca acest lucru să se întâmple.
Andy Ogles, republican din statul Tennessee în Camera Reprezentanților, a depus, în ianuarie, o rezoluție care cere un amendament constituțional care să permită unui președinte să fie președinte de până la trei ori, cu condiția ca mandatele să nu fie consecutive – un amendament în stil putinist, similar celui gândit la Kremlin și pe care Putin l-a folosit în 2012 pentru a candida din nou.
Practic, acest amendament ar fi unul cu dedicație pentru Trump, pentru că el ar fi singurul care ar putea beneficia de pe urma lui, fiind singurul cu mandate neconsecutive.
Amendamentul lui Ogles rămâne, însă, doar un vis pentru trumpiști – republicanii nu au o majoritate constituțională și e foarte probabil că nici nu o vor avea.
Barierele în fața ambițiilor lui Trump
Deși Trump și aliații săi cred că strategia succesiunii prin funcția de vicepreședinte este cea mai viabilă pentru ca el să obțină încă un mandat, ea este în mod clar „deficitară” juridic.
Amendamentul al 12-lea la Constituția SUA, cel care reglementează succesiunea prezidențială, prevede că un individ care nu este eligibil constituțional să devină președinte, nu poate deveni nici vicepreședinte, ceea ce înseamnă că Trump nu ar putea candida la funcția de vicepreședinte.
O altă teorie este că și dacă ar putea să ocupe în vreun fel funcția de vicepreședinte, Donald Trump ar fi „sărit” din succesiune pentru că e ineligibil să devină președinte. Același lucru ar fi valabil și în cazul în care Trump ar ocupa vreo altă funcție din linia de succesiune – precum cea de președinte al Camerei Reprezentanților sau cea de secretar de stat.
Un singur președinte a avut mai mult de două mandate
Franklin Delano Roosevelt, al 32-lea președinte al SUA (1933-1945), a condus guvernul american în timpul Marii Depresii Economice și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost ales de patru ori președinte, înainte de adoptarea amendamentului al 22-lea. A murit la puțin timp după a patra sa învestire, fiind urmat în funcție de ultimul său vicepreședinte, Harry Truman.
După președinția lui Franklin Roosevelt, establishment-ul politic american a adoptat amendamentul al 22-lea tocmai pentru a preveni ca o persoană să mai poată vreodată să încalce cutuma.
La acel moment, limita de două mandate era doar o cutumă stabilită ferm de George Washington (primul președinte: 1789-1797), care a refuzat să urmărească obținerea unui al treilea mandat, tocmai pentru a consolida instituțiile democratice americane.
Cutuma a fost respectată și de al Thomas Jefferson (al treilea președinte al SUA; 1801-1809), care a refuzat să mai candideze din nou, consolidând-o.
Până la Franklin Roosevelt, doar doi alți președinți au mai făcut încercări pentru a obține un al treilea mandat - Ulysses S. Grant (al 17-lea președinte al SUA; 1869-1877), eroul Războiului Civil American, a refuzat să candideze din nou în 1876, însă a făcut o nouă încercare în 1880. Nu a reușit, însă, să obțină nominalizarea republicanilor, înfrânt fiind de James Garfield (asasinat, ulterior, în timpul mandatului).
Al doilea președinte care a încercat să obțină al treilea mandat a fost Theodore Roosevelt, în 1912. Vărul republican al lui Franklin Roosevelt, Teddy Roosevelt a devenit președinte în 1901, prin clauza de succesiune, după asasinarea președintelui McKinley.
Roosevelt era vicepreședinte și i-a urmat acestuia în funcție după doar șase luni. A câștigat un al doilea mandat în 1904. În 1908, l-a susținut pe William Howard Taft ca succesor republican al său la Casa Albă.
Taft a câștigat alegerile din 1908, însă relațiile sale cu Roosevelt s-au deteriorat puternic în timpul președinției sale din cauza diferențelor de opinie dintre aceștia - Roosevelt era un republican progresist, susținător al politicilor de „trust-busting”, adică de eliminare a puterii disproporționate a marilor companii care formau monopoluri în așa-zisa „Gilded Age”, perioada cu una dintre cele mai mari disparități economice în SUA din istorie; de cealaltă parte, Taft era un republican conservator.
Conflictul dintre Taft și Roosevelt l-a făcut pe acesta din urmă să încerce să obțină al treilea mandat la Casa Albă în 1912. După un conflict dur la Convenția Națională Republicană, Taft a câștigat nominalizarea, iar Roosevelt și-a fondat propriul partid „Bull Moose Party”, alături de care a candidat la alegerile din 1912. Rupând votul republian în două, candidatura lui Roosevelt i-a asigurat, practic, victoria democratului Woodrow Wilson.