Antena 3 CNN Externe Polemici în Franţa după ce Jandarmeria a parodiat doi "români găinari"

Polemici în Franţa după ce Jandarmeria a parodiat doi "români găinari"

<1 minut de citit Publicat la 21:44 19 Oct 2015 Modificat la 21:44 19 Oct 2015
ilsss.jpg
Foto: charentelibre.fr
O filială a Jandarmeriei din Franţa a parodiat reţinerea a doi români suspectaţi de furt, postând pe propriul site de socializare un fotomontaj inspirat din seria de benzi desenate "Astérix" cu mesajul "românii sunt găinari", sintagma fiind retrasă ulterior pe fondul unor critici privind rasismul.
   
Duminică, persoanele care urmăresc cu regularitate pagina de Facebook a Jandarmeriei din departamentul Charente (sud-vestul Franţei) s-au delectat câteva ore cu o parodie inspirată din seria de benzi desenate "Astérix", scrie cotidianul Le Figaro.
   
După reţinerea a doi cetăţeni români suspectaţi de furt dintr-un centru de reciclare situat în localitatea Brie, pe pagina de Facebook a Jandarmeriei din departamentul Charente a fost postat un fotomontaj din seria "Astérix", cu următorul comentariu: "Sunt nişte găinari românii aştia".
   
Dar umorul jandarmilor francezi nu a durat mult. Fotomontajul, care primise 5.600 de aprecieri, a fost eliminat de pe Facebook după câteva ore, în contextul în care mai multe persoane au denunţat o atitudine "rasistă", de "stigmatizare" a cetăţenilor români.
   
Pe pagina de Facebook a Jandarmeriei din Charente sunt postate frecvent mesaje "caustice şi pline de umor", notează ziarul Le Parisien, care a încercat fără succes să obţină o reacţie a conducerii serviciului francez de ordine publică.
 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close