Antena 3 CNN Externe Poliţia americană, în ALERTĂ! "Suspectul trebuie considerat ca fiind înarmat şi periculos"

Poliţia americană, în ALERTĂ! "Suspectul trebuie considerat ca fiind înarmat şi periculos"

Poliţia americană, în ALERTĂ! "Suspectul trebuie considerat ca fiind înarmat şi periculos"
Sursa foto: Foto: sfcitizen.com
03 Iun 2014   •   08:25

Poliţia americană a lansat o urmărire după descoperirea unor explozibili la domiciliul unui consultant în vârstă de 42 de ani din San Francisco, în California, a anunţat luni presa locală, informează AFP.
   
"Suspectul trebuie considerat ca fiind înarmat şi periculos", a avertizat poliţia federală (FBI) într-un comunicat.
   
Ryan Kelly Chamberlain II a fost văzut ultima dată la acest sfârşit de săptămână, la volanul unei maşini în sudul San Francisco purtând o plăcuţă de înmatriculare de California sau Texas, a precizat poliţia.
   
Chamberlain, descris drept un consultant politic şi de comunicare, a lăsat o scrisoare de trei pagini care pare a fi mesajul unui sinucigaş, potrivit cotidianului San Francisco Chronicle.
   
"Atâtea lucruri s-au stricat în ultimele 18 luni şi chiar de mai demult", afirmă bărbatul în scrisoarea sa, citată de cotidian şi intitulată "La revedere". "Cred că pur şi simplu este insurmontabil şi prea târziu", adaugă el.
   
Chamberlain este descris drept un bărbat alb cu părul castaniu şi ochii albaştri, care măsoară 1,90 metri şi cântăreşte peste 100 de kilogtame. Ultima dată când a fost semnalat, el purta jeans şi un tricou albastru închis, potrivit FBI.

×
Parteneri
Filmul bătăii din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu
x close